Ep #13: Valentin Sălăgeanu – Greenpeace România

Am vorbit cu Valentin Sălăgeanu despre direcțiile în care se implică Greenpeace, despre voluntariatul pentru acțiunile lor și ne-am uitat la o acțiune recentă desfășurată lângă Iași, inițiată de un grup local.

Atâta timp cât nu există mobilizare locală, interes local, energie la nivel local pentru ca lucrurile să se întâmple, pentru noi e foarte greu. Nu merge cu «s-a parașutat Greenpeace într-un loc și s-a schimbat totul în bine». Fundația e cea mai solida în momentul în care există inițiativă locală.

Valentin este istoric de artă, ca profesie, și este un iubitor de natură. A început la Greenpeace acum 6 ani, campaigner pentru păduri și biodiversitate. Acum este director executiv al biroului din România și recunoaște că îi lipsește impactul direct pe care îl avea fiind campaigner pentru administrarea corectă a pădurilor.

Greenpeace are două direcții mari:

  1. Climă și energie
  2. Păduri și biodiversitate

Greenpeace este o rețea și acest lucru a ieșit în evidență de multe ori în conversația cu Vali. Birourile lucrează împreună și există acest instinct de a investi resurse într-un mod concentrat care să garanteze poate impact mai mare pentru toți membrii rețelei.

Timeline-ul episodului:

3.00 Cum a început să activeze Greenpeace în România

4.40 Direcțiile mari de acțiune și componentele lor

7.40 Cum decid campaniile în care se implică

9.50 Verificarea pragmatica și convergența la misiunea și structura organizației

13.10 Greenpeace – « pompieri ai organizațiilor de mediu »

15.20 Democrația și mediul

16.20 Independența financiară pentru Greenpeace – bazată pe donații individuale

17.40 Finanțarea biroului din România și strângerea de fonduri pentru mediu

18.40 Rezumat al celor discutate

19.10 Voluntarii – cel mai important jucător

20.45 Voluntari activiști

Voluntarii sunt multiplicatori. Creează, în timp, o societate civilă mult mai activă și care să tragă la răspundere autoritățile centrale și locale care nu le reprezintă interesele.

21.40 Cum devii voluntar Greenpeace și dezvoltarea observabilă a voluntariatului și activismului în România

28.10 Acțiunea « Vrem Parcul Natural Codrii Iașilor »

33.10 Ce a adus Greenpeace România în campania de la Codrii Iașilor

35.30 Parteneriate cu organizații cu valori și misiuni similare (Declic, Agent Green)

38.20 Spectrul de emoții din biroul Greenpeace România

41.50 Încheiere

Nouă ne e foarte greu să sărbătorim victorii. … La noi având în vedere misiunea covârșitoare, sunt lucruri pe care nu le rezolvi de pe o zi pe alta, unele durează zeci de ani… De aceea e important să discutăm și să ne menținem motivația sus.

Greenpeace la nivel global e o organizație complet independentă, care a înțeles ca, cu resursele pe care le are, poate avea impact concentrându-și eforturile pe cele două direcții mari. Fiecare birou poate să își desfășoare propriile campanii atâta vreme cât se înscriu în componentele de acțiune de la nivel global, atât în domeniul climei și energiei sau în cel al biodiversității.

Voluntarii Greenpeace

Daca vrei și tu să devii voluntar Greenpeace Romania, intră pe la sectiunea Implica-te de pe site-ul lor. Coordonatorul de voluntari organizează lunar seri de informare și vei primi o invitație la aceste întâlniri. Voluntarii participă și la întâlniri cu echipa, în care pot cunoaște mai bine organizația și pot obține răspunsuri la întrebări.

 

Dacă ți-a plăcut acest episod, e foarte posibil să vrei să îl asculți și pe cel realizat cu Tudor Brădățan, director executiv Declic.

Îți mulțumesc că ne-ai ascultat!

Trimite episodul prietenilor cărora le pasă de protecția mediului și o viață sustenabilă. Cred că le va plăcea să știe mai multe despre ce face Greenpeace și cum s-ar putea implica ei.

Susține Greenpeace România! Prin donații și/sau voluntariat. E o experiență bogată în învățare, așa cum o descrie și Vali.

Înscrie-te și la Newsletter-ul lunar #așaîncepe cu resurse pentru schimbare, reflecții și bonusuri la ce se aude în podcast.

Bonusuri despre proiect găsești și pe Instagram la @asaincepe.

Sunt Cristi Schiopu, ne auzim data următoare!

Acțiunea Vrem Parcul Natural Codrii Iașilor

La începutul lui octombrie, Greenpeace au adus împreună o comunitate de oameni pe care îi unește dragostea pentru Iași, împrejurimi și padurea Bârnova – Dobrovăț.

Greenpeace Codrii Iasilor

S-au organizat tururi ghidate de biologi la care au participat peste 500 de localnici și nu numai, ateliere pentru copii, un curs de activism civic, au colectat 27 de saci de gunoi din pădure și de pe dealul Repedea, au amplasat 13 panouri informative și au organizat un concert la apus de soare într-un punct de observație construit de Greenpeace și Zo kraft.

Am vorbit despre ea și cu Vali, în episodul de față și e un exemplu foarte concret de implicare Greenpeace. Aici găsești mai multe despre aceasta campanie.

Share This