Sezon 2 Ep #3:

Ploiești efervescent: Concordia, Un strop de fericire

featuring Mădălina Marcu (ARC)

Ascultă aici episodul pe YouTube.

În episodul de azi îți dăm două exemple foarte solide prin care poți vedea că Ploiești nu e doar o gară pentru cine vrea să ajungă la București. Punem în lumină două organizații care pregătesc pentru viață tineri din diferite medii. 

Concordia susține de peste 30 de ani (re)integrarea socială, familială, școlară și profesională a copiilor, tinerilor și a familiilor aflate în dificultate. O vei auzi azi pe Mădălina Corciu, vorbind despre Edu Campus și proiectul Școala de Meserii Concordia care oferă cursuri de formare profesională așa încât tinerii să fie pregătiți pentru viața reală.

„Toți colegii care sunt aici nu vin doar la un job, suntem uniți de alte valori: înțelegem că este nevoie de un sprijin și că nu toți copiii și tinerii sunt la fel de norocoși.”

Mădălina Corciu (coordonator comunicare si fundraising Edu-Campus Concordia)

Asociația Un strop de fericire este o organizație de tineret care facilitează accesul tinerilor la oportunități de învățare, dezvoltare personală și promovează voluntariatul, ca mijloc de schimbare în comunitate. Alexandra Stoicescu (Ali) – Manager Youth Hub la asociație, ne-a vorbit cu mult entuziasm despre ce fac ei bun.

„Am fost foarte atenți la nevoile pe care le au. (…) au nevoie foarte mare de apartenență, au nevoie să-și facă prieteni, au nevoie să petreacă timp împreună.”

Ali Stoicescu (manager Youth Hub la Asociația „Un strop de fericire”)

În fiecare episod, punem laolaltă povestea unei organizații care crește de la firul ierbii cu o fundație sau un mentor care fie a ajutat-o, fie ar putea să contribuie semnificativ la impactul lor.

Mădălina Marcu este consultant de fundraising cu peste 20 de ani experiență și vorbește mereu cu pasiune despre filantropie. Este parte din Asociația pentru Relații Comunitare și scoaladefundraising.ro

Am invitat-o pe Mădălina să îi dea lui Ali niște ponturi binevenite despre fundraising. A fost wow!

„Singurul motiv pentru care oamenii dau bani: ca să salveze vieți, să schimbe ceva profund.”

Mădălina Marcu (consultant fundraising, Asociația pentru Relații Comunitare)

Timeline-ul episodului:

1:30 Cum e văzut Ploieștiul de Mădălina C. și Ali
4:10 Edu-campus Concordia și Școala de Meserii
7:40 Cum a luat naștere și ce e Concordia în Ploiești
8:20 Povestea Cristinei – toate nivelele de grijă la Concordia
11:10 „Un strop de fericire” – începutul lui Ali, activități și ce îi atrage pe tineri la Asociație
15:10 Atenția AUSF la nevoile tinerilor
17:40 Timp de creștere pentru facilitatori
19:00 Nevoia de fundraising pentru AUSF
19:20 Mădălina Marcu – ponturi de fundraising pentru organizațiile la început
24:40 Mădălina Marcu – cum abordezi viitorii parteneri
30:00 Sugestia Mădălinei M. pentru cum să înceapă AUSF relații de fundraising
32:50 Ali – povestea unui facilitator care a crescut cu AUSF
34:30 Final

Am vrut să îți arătăm efervescența de care e vorba în titlu și poate cel mai potrivit pentru aceasta ar fi să listăm activitățile din martie ale Asociației Un strop de fericire:

  • 1 martie– AUSF participa in Estonia la un curs Erasmus despre digitalizare in educatie.
  • 1 martie– AUSF participa la 2YOUNGpreneur, acceleratorul de afaceri pentru tinerii antreprenori. Au avut loc doua workshop-uri despre conceptul idea inovation.
  • 2 martie-  AUSF va participa in lunile aprilie si mai, in Suedia in cadrul  ESCAPE GENDER INEQUALITY (creșterea gradului de conștientizare cu privire la egalitatea de gen în rândul tinerilor prin crearea si utilizarea unor camere educaționale portabile, o metodă eficientă de implicare a tinerilor).
  • 3 martie– saptamanal, in fiecare zi de joi, tinerii din AUSF participa in mod gratuit la  spectacolele organizate de Filarmonica Paul Constantinescu – Ploiesti.
  • 8 martie– prin proiectul O Noua Sansa, AUSF sustine educatia copiilor din centre sociale si comunitate  oferind participare gratuita la activitati zilnice de ajutor la teme, invatare prin joc, distractie si relaxare. Profesorii sunt adolescentii instruiti in programul AUSF Scoala Pentru Viata.
  • 9 martie– AUSF participa la Youth Exchange “European Cohope Experience”,ce are loc intre 3-11 Martie 2022, in Spania.
  • 11 martie– AUSF a invitat-o pe Adela Enache-( paramedic SMURD si voluntar in AUSF), pentru o sesiune de prim-ajutor pentru copiii si adolescentii din casele de copii si comunitate.
  • 11 martie- AUSF si  Biblioteca Judeteana Nicolae Iorga Prahova ofera zilnic acces gratuit la activitati de invatare prin joc – LIMBA ENGLEZA, ACTIVITATI DIGITALE, STIINTELE PAMANTULUI SAU JOCURI DE ECHIPA!
  • 14 martie– AUSF il are ca invitat pe Adrian Asoltanie ( trainer, speaker motivațional și antreprenor, autor al cărții de educație financiară „Dragă, unde-s banii”)  la sesiunea de educație financiara organizată din 17 martie. Atelierul este dedicat liceenilor din programul Scoala pentru Viata.
  • 15 martie– despre proiectul ce a avut loc sambata 15 martie- Escape Room organizat de echipa locala AUSF din cadrul Secret Code for Active Citizenship.
  • 17 martie– AUSF va invita pe 26 martie,  pe Esplanada Palatului Culturii, la o intalnire in cadrul evenimentului  Ora Pamantului.
  • 17 martie– AUSF va invita la cursul  Secret Code for Active Citizenship in Ploiești. In cadrul evenimentului, 20 de tineri din tarile partenere (Suedia, Portugalia, Polonia si Romania), invata cum sa devina cetateni activi in comunitatile locale.
  • 21 martie– AUSF impreuna cu  𝐩𝐬𝐢𝐡𝐨𝐥𝐨𝐠 𝐃𝐢𝐚𝐧𝐚 𝐀𝐯𝐫𝐚𝐦 organizeaza   un nou tip de testare vocațională: Jackson Vocational Interest Survey test (JVIS), o evaluare a interesului in cariera adresata tinerilor.
  • 23 martie– AUSF si  compania Metigla ofera un premiu de 1000 Eur pentru 2 tineri- Tea si Ionut, pentru implicare și calitatea planului de afaceri dezvoltat de ei in editia 2 a programului YOUNGpreneur. Proiectul celor doi se ocupa cu productia de lavanda si uleiuri esentiale,  LAV ESENTIALS.

==== Transcriere episod ====

Podcastul #așaîncepe pune în lumină changemakeri români. Vorbim cu antreprenori sociali și lideri de comunități locale, despre cum organizațiile din care fac ei parte creează impact. În fiecare episod, vorbim și cu acceleratori, acele organizații sau oameni care îi sprijină pe changemakeri să își îndeplinească misiunea: fundații, incubatoare, mentori sau coachi. Azi, de exemplu, vei avea un curs intensiv de fundraising în 10 minute. Stai pe recepție! 😊

Eu sunt Cristi Schiopu, iar proiectul #așaîncepe își propune două lucruri: să documenteze profilul changemaker-ului român și să-ți extindă orizontul ca într-o vedere panoramică, ca să cuprindă și aceste povești de bine pe lângă ce știi că merge rău în România.

Sunt sigur că fiecare poveste poate stârni în tine ecouri folositoare pentru felul în care vrei și tu să creezi schimbare în jurul tău. 

Să-i dăm drumul.

Ploiești, pentru mine, în vremea facultății, a reprezentat multă vreme „doar o gară”, ultima înainte de București. Am primit acum câtva vreme un email în care mi s-a vorbit de o asociație pentru tineri care, odată ce am ajuns să o urmăresc, mi-a părut fenomenală. Ei organizează ateliere și cursuri din cele mai diverse, de la educație financiară, până la vorbit în public sau participări la evenimente internaționale de schimb de experiență. 

Tot în Ploiești am aflat de o activitate existența deja de multă vreme, care îi ajută pe tinerii aflați în plasament pentru a își croi drum în lume. 

Vom vorbi azi despre ele.  Uite cum e privit Ploieștiul prin ochii invitatelor mele azi:

Mădălina Corciu: Eu îl văd ca un oraș în plină evoluție, adică de 10 ani văd că încep să se miște foarte mult lucrurile și tinerii și copiii sunt implicați. Sunt multe asociații care încearcă să facă tot felul de programe, dincolo de profit sau pentru profit, deci începe să se anime, inclusiv pe parte culturală din ce în ce mai mult. Numai că, așa cum povestea un prieten de-al meu, cu care mă tot regăsesc la evenimente, parcă suntem cam tot ăia care ne vedem acolo, suntem cei care încercăm să schimbăm lucrurile. Nu pot să spun că este la nivelul orașelor din Transilvania, ca nivel de activism, de deschidere, dar se îndreaptă către acea zonă și în ultimii ani chiar s-au văzut multe schimbări. Sper să continue acest trend ascendent și chiar observ că foarte mulți tineri sunt implicați, adică fie că este vorba de filarmonică sau teatru sau ong-uri, pentru că ei oricum aveau nevoia asta; și eu aveam nevoia asta acum 20 de ani, dar nu știam unde să mă duc și nu găseam. Se aliază tineri și tinerii vin mereu cu această dorință de schimbare și dau un suflu nou, într-adevăr.

Alexandra Stoicescu (Ali): E un oraș destul de monoton, sincer, nu pot să zici că se întâmplă foarte multe lucruri în Ploiești, de asta probabil și reprezenta doar o gară pentru tine, comparativ cu Bucureștiul, unde să zicem că ai foarte multe oportunități de distracție și toate cele, în Ploiești nu poți face extraordinar de multe lucruri. Ajungi să te plictisești dacă stai de câțiva ani aici, eu stau deja de 5 ani și, dacă n-aș avea organizația asta, probabil că m-aș plictisi teribil; dar chiar și așa, Ploieștiul are comunități de tineri foarte implicați și într-adevăr are proiecte de tineret care se desfășoară permanent, majoritatea fiind susținute de asociația noastră și organizate de noi. Dar, ușor, ușor, eu cred că începem să dăm viață orașului, într-un fel sau altul. E populat majoritar de persoane mai în vârstă, de adulți de vârsta părinților mei și de adolescenți, în mare. Tineri de vârsta mea, să zicem, între 18-30, 30 și ceva de nu nu prea sunt, fiindcă majoritatea sunt la facultate, așa că ai grupele astea de vârstă, mai mult sau mai puțin în proiect.

Mădălina C.: Parcă suntem cam tot ăia care ne vedem acolo, știi? Suntem așa, cei care încercăm să schimbăm lucrurile. Nu pot să spun că este la nivelul orașelor din Transilvania, ca nivel de activism, de deschidere, dar se îndreaptă către acea zonă și în ultimii ani chiar s-au văzut multe schimbări și sper să continue acest trend ascendent.

Cristi S.: Cum îți ziceam azi, îți voi prezenta două organizații a căror misiune este în jurul pregătirii pentru viață a tinerilor din diferite medii.

Încep cu Mădălina Corciu – coordonator comunicare și fundraising Edu-Campus Concordia.  Concordia susține de peste 30 de ani (re)integrarea socială, familială, școlară și profesională a copiilor, tinerilor și a familiilor aflate în dificultate. Ascult-o pe Mădălina vorbind despre Edu-Campus și proiectul Școala de Meserii Concordia, care oferă cursuri de formare profesională, așa încât tinerii să fie pregătiți pentru viața reală.

Mădălina C.: Proiectul Școlii de Meserii, cum ziceam, a început în momentul în care noi ne-am dat seama că tinerii au nevoie de susținere suplimentară în momentul în care părăsesc centrele și astfel am înființat aceasta școală, care acum are 4 specializări: bucătar, ospătar, brutar și lucrător în cultura plantelor. Primim tineri din toată țara, prin intermediul serviciilor de protecție socială; sunt tineri din sistem, dar nu numai, primim tineri în nevoie, nu trebuie neapărat să provină din sistemul de protecție socială. Și ei, timp de 9 luni, trec printr-un program de dezvoltare, care, pe de o parte îl reprezintă cursurile de formare profesională și au o diplomă într-o anumită specializare, pe de altă parte dezvoltăm aceste abilități de viață independentă. În plus, ei locuiesc aici timp de 9 luni și au toate condițiile de care au nevoie, toate serviciile sunt gratuite, nu mai trebuie să menționez asta, iar în timpul liber, pe lângă activitățile distractive pe care diverși voluntari vin și le fac în weekend sau după-amiaza suntem foarte atenți la abilitățile lor de viață independentă. Adică nu numai bucătarii trec pe la bucătărie, să învețe să gătească, și restul tinerilor (n.r. o fac), felul în care se gospodăresc, abilități de genul să știe să spele rufe, să știe să-și calce, să-și facă curat în camere. Și îi supraveghem, dar un pic de la distanță, astfel încât să-i împuternicim din ce în ce mai mult, (n.r. ca) spre finalizarea cursurilor să fie cât mai independenți, pentru că atunci chiar vor trebui să se confrunte cu realitatea și să aibă propria casă și să se îngrijească singuri. Iar acum chiar suntem în plină campanie de recrutare pentru următorul an, 2022-2023; încercăm să ajungem, după ce trece valul acesta de pandemie, în cât mai multe comunități. Am început deja să vorbim cu asistenți sociali din cadrul primăriilor din sate și comune din Prahova și din restul județelor, sa mergem să vorbim cu tinerii care au nevoie și își doresc să învețe și doresc să-și depășească condiția, pentru că știm că sunt multe comunități la care aceste informații nu ajung și sunt foarte mulți tineri care au această nevoie. Chiar dacă au o familie, poate nu au reușit să finalizeze 12 clase sau poate au reușit doar să o facă o școală profesională, dar simt nevoia de mai multă pregătire. Noi primim aici tineri de la 16 până la 25 de ani și poveștile de viață sunt nenumărate și foarte diversificate.

 

Cristi S.: Concordia este o organizație independentă, neguvernamentală și nonprofit a cărei poveste a început în 1991, când un preot iezuit austriac impresionat fiind de copiii străzii din România a înființat Concordia Proiecte Sociale. Aceasta a început în Prahova, urmând ca ulterior să se dezvolte în București și Ploiești. Cu timpul, Concordia și-a adaptat programele în funcție de necesitățile reale ale beneficiarilor.  După 30 de ani Concordia are acum mai multe programe și proiecte pentru tineri și familiile acestora:

– Case de tip familial;

– Trei centre de zi pentru copii;

– Brutăria din Ploiești (care angajează tinerii ce termină specializarea Brutărie în Școala de Meserii);

– Hostel București;

– Academia Concordia (furnizor de programe de formare și servicii de suport în domeniul social);

– Campus Educational Ploiești (cu Școala de Meserii; Școala Primară Concordia; Centrul de Tranzit).

Mădălina mi-a spus povestea Cristinei, o tânără care a beneficiat de aproape toate nivelele de servicii pe care Concordia le oferă.

 

Mădălina C.: Da, chiar am documentat de curând povestea unei tinere, care acum este angajată și practic ea a trecut prin toate tipurile de proiecte Concordia. A fost lăsată de mama ei aici când erau căsuțele de copii, îi spunem noi „COC”, unde-i campusul acum, pentru că el se numea Concordia, orășelul copiilor. Mi-a povestit că avea 4 anișori și își aduce aminte și acum că era îmbrăcată cu un costum roșu, pe care-l păstrează ca mărturie a dezvoltării ei. Mama nu a mai putut să aibă grijă de ea și a adus-o la Concordia, unde a crescut, apoi a mers la un centru de plasament în Ploiești, tot deținut de Concordia, o casă de tip familial, de fapt. Când a împlinit 18 ani, s-a întors aici, unde este campusul (înainte Concordia, orășelul copiilor) și făcut Școala de Meserii, la profesia bucătar, apoi a fost angajată la un restaurant din Ploiești, de lux și-mi povestea că i-a fost foarte teamă la început, că era cea mai mică, dar s-a integrat foarte bine, ea având și niște abilități de leadership destul de puternice. Acum este angajată, în weekend lucrează la restaurant, în timpul săptămânii merge la școală și își continuă studiile la Seral, pentru că vrea să ia și BAC-ul și este susținută în continuare de Concordia, fiind un proiect prin care oferim chirie în oraș, tocmai ca să deprindă aceste abilități de viață independentă; îi susținem și cu apartamente sociale în oraș, avem o finanțare în sensul acesta. Ce mai îmi povestea e că a fost prima săptămână foarte grea, a fost pentru prima dată când practic locuia singură, după aproape 20 de ani și s-a simțit singură, dar colegii mei erau la un telefon distanță și au susținut-o. Acum chiar se simte foarte bine în casa ei și simte că și-a găsit locșorul și își dorește să ia BAC-ul și să-și continue drumul mai departe. S-a integrat foarte bine socio-profesional și ținem permanent legătura cu ea. Cristina o cheamă.

Cristi S.: Te îndrum acum înspre a doua poveste a acestui episod. 

Asociația Un strop de fericire este o organizație de tineret care facilitează accesul tinerilor la oportunități de învățare, dezvoltare personală și promovează voluntariatul, ca mijloc de schimbare în comunitate. Am vorbit cu Alexandra Stoicescu (Ali) – Manager Youth Hub la asociație.

Când o asculți pe Ali, auzi un om asumat, hotărât, entuziast. Cum s-a simțit ca adolescenta care a pătruns în Asociație, ce a găsit aici și ce nevoi au tinerii din Ploiești, mai ales în contextul post-pandemic:

Alexandra S. (Ali): Povestea asociației a început în 2012, eu nu eram încă pe acolo, eu am venit în asociație în 2018, pe acolo pe undeva, deci asociația avea deja 6 ani. S-a născut într-un mod foarte interesant, era un grupuleț mic de oameni, cred că maxim 10 din câte îmi aduc aminte, care făceau voluntariat, voluntariat în sensul că mergeau în centre de plasament, azile de bătrâni cu cadouașe, activități în jurul Crăciunului, Paștelui etc. Ce se face și acum, dacă stai să te gândești, ca prim lucru. După care, ușor, ușor oamenii au început să mai aducă și alți oameni și a început să se mărească comunitatea asta. Pentru câțiva ani de zile au făcut voluntariat și proiecte din acestea cu copii, au avut tot felul de parteneriate, nu doar prin Ploiești, ci și prin orașe învecinate (și-n momentul de față avem). Și ușor, ușor, de-a lungul anilor au început să vină din ce în ce mai mulți oameni, care au continuat cu partea asta de voluntariat, după care, de când am intrat eu, era proiectul acesta mare, se numea O nouă șansă și încă se numește (n.r. așa), încă-l avem, unde mergeam în case, în centre sociale și lucram cu copiii, îi ajutam la teme, făceam surprize de Crăciun, făceam ateliere la biblioteca noastră din oraș pentru copii, ateliere de engleză, digitale, științele Pământului, matematică, chestii de genul ăsta. Dar începuse deja să se introducă atunci și termenul ăsta de open space, de atelier. Aveam un atelier pe lună, unde ce puteam să facem acolo era să venim să-i învățăm pe prietenii noștrii din asociație, pe colegii noștrii ceva ce noi știm să facem. Și se întâmpla chestia asta o dată pe lună. Eu am intrat în asociație, am făcut voluntariat cât am făcut și la un moment dat am auzit de chestia asta, că putem să-i învățăm pe ceilalți ce știm să facem, zic „wow, ok, hai să o gândesc”. Și mi-a venit mie atunci să fac un workshop despre stima de sine, încrederea de sine; nu te gândi că eu la 14 ani stăteam foarte bine cu stima de sine, dar, ca idee, am zis „am puțin, hai să dau și celorlalți”. Bine, e de menționat faptul că eu de la 14 ani am făcut voluntariat și activități de dezvoltare personală și prin alte asociații, după care, undeva în clasa a 11-a, de fapt, am venit la asociația Un strop de fericire, unde sunt acum. Și am ținut workshop-ul respectiv și ușor, ușor, văzând că oamenii țin workshop-uri și chiar încep să share-uiască, am zis „ok, hai să facem mai multe ateliere de genul ăsta, de ce să nu dăm mai mult spațiu oamenilor să-i învețe și pe ceilalți ce știu ei să facă”. Eu am avut norocul, să zic așa, să mă nasc cu un spirit din ăsta de implicare și să vreau să fac schimbări și să vreau să mă implic, și de când am intrat în Un strop de fericire am zis „ok, make the best out of it”, știi? Și am început să iau toate oportunitățile și ușor, ușor președinta asociației, care se ocupa de echipele de tineri și tot așa a început să vadă potențial în mine și-am început să avansez cât de cât în funcții, să zicem. Am început să coordonez echipe, am coordonat o echipă în programul acesta, O nouă șansă, de lucru cu copiii din centrele sociale și a devenit o echipă foarte unită, foarte tare; noi toți ne distram între noi și ușor, ușor, văzând potențialul ăsta-n mine îți dai seama că au început să mi se dea, a început să mă încurajeze mai multă lume, să pot să coordonez mai multe lucruri, să fac mai multe chestii. Și ușor, ușor am ajuns să coordonez întreaga comunitate de voluntari a asociației, care în momentul ăla, când am devenit eu coordonator, erau în jur de 100 și ceva de oameni, se ajunsese la 100. 100 de oameni care în anul respectiv, mi se pare că era în jur de 2019, nu prea le am cu ținutul minte, desfășurau activități de voluntariat și începusem deja să facem workshop-uri mai multe, adică aveam unul pe săptămână, în fiecare sâmbătă se țineau workshop-uri. Oamenii erau instruiți, vorbeam despre time management, despre încredere, despre joculețe, fiecare la ce se pricepea, venea și-i învăța pe ceilalți și începeam să ne distrăm mai mult și să învățăm unii de la alții.

Alexandra S. (Ali): Cred că asta am făcut de fapt de la început, am fost foarte atenți la nevoile pe care ei le au. Am fost atenți la ce le lipsește, ce e cumva pe minus acolo, la fiecare în parte și am descoperit că, în orașul nostru, nu știu dacă așa e pe peste tot, eu acum dau din casă la ce am eu aici, oamenii au nevoie foarte mult de apartenență, de a face parte dintr-o comunitate și mai ales în contextul ăsta pandemic s-a mărit și mai mult nevoia respectivă. Am văzut că au nevoie să-și facă prieteni, au nevoie să petreacă timp împreună, și nu doar să se ducă să bea o cafea la Starbucks și să vorbească despre, eu știu ce a făcut cutărică și cutărică, au nevoie de un context, au nevoie să fie ghidați un pic în contextele astea de socializare așa încât să își creeze niște prietenii. Am văzut că au și partea asta de lipsă de încredere în sine, au nevoie să li se spună că „uite, tu poți să faci chestia asta, hai să-ți demonstrez că poți tocmai pentru că-ți dau un proiect în mână și-ți zic uite, hai să-l facem împreună”, și tu reușești să-l faci și-ți dai seama că „uite, chiar sunt capabil de chestii”. Au nevoie să se descopere, adolescenții îți dai seama că nu știu foarte bine ce-i cu ei și nici nu știu la vârsta asta ce-i cu mine foarte bine și încerc să mă descopăr constant, dar dacă pot să-i ajuți și pe alții mai mici decât tine s-o facă, cu cel mai mare drag cred c-ar trebui s-o faci. Oricum nevoia cea mai mare și lucrul care i-a atras cel mai mult pe toți cei 400 atunci când au venit a fost fix comunitatea asta, au văzut că „băi, uite câți oameni se duc la asociația asta și fac activități”. Este de spus faptul că nu toată lumea știa ce facem și mulți au venit cu valul, „băi, uite se duce și ăsta care-i prieten cu mine, mă duc și eu, că-i cool”. De asta am și ajuns la numărul ăla, de asta acum suntem la un număr mai mic, pentru că încercăm să-i păstrăm alături de noi pe cei care da, ok, vii să te distrezi, evident că ne și distrăm, dar nu doar asta facem, și învățăm. Alt lucru pe care l-am mai descoperit a fost și faptul că le lipseau foarte mult cunoștințele astea practice și aplicate în viața lor de zi cu zi, de asta programul nostru se numește Școala pentru viață, fiindcă am auzit de la ei și știu că și eu în liceu eram la fel, înveți lucruri, dar nu le înveți cu aplicabilitate practică, tu nu înțelegi cu ce te ajută pe tine noțiunea aia pe care o înveți la școală. Și ei automat, dacă nu sunt puși în contextul ăsta de „ce fac eu cu informația asta în viața mea de zi cu zi”, se pierde, adică da, înveți astăzi o chestie, faci un test, iei o notă mare și după nu mai știi despre ce e vorba acolo. Noi asta încercăm să facem prin programul nostru, să le furnizăm informații care într-adevăr le sunt furnizate și la școală, o parte dintre ele, dar nu prin partea asta interactivă, nu li se pune întrebarea „dar tu ce-ai face cu asta în viața ta, adică unde crezi că te ajută?”. Și am mers foarte mult pe asta.

Și sincer, ce aș avea nevoie în momentul de față, și nu-i o chestie care vine din exterior, e o chestie pe care ne-o dăm noi în interior, e pur și simplu timp, să-i lăsăm pe cei care facilitează în momentul de față să înțeleagă ce avem de făcut, să treacă prin experiențele lor, să învețe din experiențele lor, ca să putem ulterior să definitivăm programul ăsta, să știm că așa merge, e făcut de cutare persoană și tot așa și să putem să mergem către alt program. Să ne luăm timp sa vedem ce e cu noi și cum merg lucrurile și chiar să ne bucurăm de reușitele pe care le avem, fiindcă suntem pe accelerare de foarte mulți ani și tot timpul facem ce facem și da, e ok, dar hai să facem și mai departe. Dar nu ne-a luat foarte mult timp să zicem „uite, frate, l-am făcut pe ăsta, e foarte tare, merge bine, mai are bineînțeles și minusuri la care lucrăm, dar hai să ne aplaudăm și pentru succesul ăsta”.

Cristi S.: Știi că în fiecare episod punem laolaltă povestea unei organizații care crește de la firul ierbii, cu o fundație sau un mentor care fie a ajutat-o, fie ar putea să contribuie semnificativ la impactul lor. Am intrebat-o pe Ali care ar fi un ajutor pe care să-l primească de la un accelerator.

Ali: Sincer, oricum în minte acum îmi vine partea de fundraising, adică partea de sustenabilitate financiară pentru noi întotdeauna a fost o provocare și chit că am reușit s-o mai depășim și să ajungem într-un context în care să zicem că e cât de cât ok, în continuare o să fie o greutate, și oamenii vin, oamenii pleacă, nu ai întotdeauna un număr clar pe care să te bazezi.

Cristi S.: Mădălina Marcu este consultant de fundraising cu peste 20 de ani de experiență și vorbește mereu cu pasiune despre filantropie. Este parte din Asociația pentru Relații Comunitare și scoaladefundraising.ro. Pe Mădălina o urmăresc cu admirație de multă vreme. Așa că dorința lui Ali de a primi o mini-sesiune de mentorat pe fundraising mi-a oferit contextul perfect să o contactez.

Mădălina M: O discuție pe care o avem foarte des și având în vedere că e o organizație la început, esențial este să își facă obiectivul financiar, să înțelegem de câți bani au nevoie sau câți bani visează, că sunt două strategii. Există strategia care zice „eu de atâția bani am nevoie ca să fac atâtea lucruri: și e bazată pe nevoi: în momentul ăsta, pentru că vreau să cresc la 150 de copii în loc de 100 mai am nevoie de încă 5 lei și aia e strategia, am nevoie să strâng atâta, plus 5 lei. Cealaltă strategie, pe care noi o încurajăm este cea de think big: cum ar arăta chestia asta dacă ar rezolva problema? Și aici ajungem la partea a doua – care este problema? De foarte multe ori, oamenii fac lucruri din pasiune și le este foarte greu să verbalizeze sau să explice care este problema. Și de problemă se leaga următoarea etapă, care este să definești schimbarea, adică faptul că acei 300 de copii fac cursuri de debate, în sine e foarte drăguț, dar nu e nicio problemă și nici nu înțelegem schimbarea. Adică ei pot să trăiască bine-mersi și cu și fără cursuri de debate, și atunci tu evident că intuiești care e problema, că aia e o cu totul altă expunere. Eu, companie care produc șuruburi, nu știu cum e asta cu debate-ul, nu înțeleg nici ce fac copiii ăia în liceu, și omul ăla n-are dimensiunea, și atunci una dintre chestiile esențiale, odată ce ai stabilit de câți bani ai nevoie, pe un an, pe doi, pe câți ani ai nevoie, care-i problema, așa cum o vezi tu, și care-i schimbarea pe care tu o poți produce în viața unor oameni, în momentul ăla ți s-au rezolvat foarte multe dintre situațiile care țin de fundraising. Și este important să înțelegem că ceilalți cu care vorbim nu au informația pe care noi o avem. Noi trăim în lumea noastră, avem impresia că toată lumea știe despre ce vorbim. Adevărul este că oamenii, în cel mai fericit caz, intuiesc. Și atunci, gândindu-ne așa, recomandarea noastră ulterioară este să faci ori unul, ori celălalt lucru, și unul este să-ți faci un case of support. Case of support vine din business, este ceea ce ar fi făcut Steve Jobs și omul ăsta de la Microsoft, Bill Gates. Dacă Bill Gates și Steve Jobs și-ar fi părăsit companiile și ar fi vrut să facă o companie nouă, s-ar fi așezat ei într-unul din garaje și-ar fi zis „măi băieți, noi asta am studiat, asta am făcut, astea sunt CV-urile noastre personale, asta am făcut ca și business până acum și asta e ideea noastră nouă de business”. Deci un case of support de organizație, în funcție de câtă experiență are, vorbește despre ce-au mai făcut, ce chestii relevante au schimbat deja, ce urmează să facă și pentru ce au nevoie de bani și conține și poze cu beneficiarii, evident în situații demne, nu dramatice și cu muci pe față, conține povești, cifre și planurile de viitor. Și cu genul ăsta de material merită să intri în conversație unu la unu, față în față cu câțiva oameni care să-ți dea un feedback. Pot să fie și cunoscuți, și necunoscuți, pentru că vrei să urmărești ce din cutia ta de rezonanță reușește să ajungă și-n exterior. Deci ce vrem să le cerem oamenilor pe genul ăsta de document e un feedback real, de ce ai înțeles și ce n-ai înțeles din ce facem noi. Exercițiul ăsta, ce face, e să-ți dai seama care de fapt e mesajul pe care au nevoie oamenii să-l audă. Și oamenii îți vor pune întrebări și vor afla lucruri despre tine și vezi cum te vezi în oglinda asta.

Cealaltă strategie este să îți strângi 3 povești mișto despre cum ai schimbat viața cuiva. Oamenii au o nevoie vitală de chestia asta, ăsta e singurul motiv pentru care oamenii dau bani, ca să salveze vieți. Că avem multe învelișuri, că unii-s mai raționali, că… nu. Motivul primordial e ăsta. Dacă tu nu arăți că salvezi vieți, și să salvezi vieți înseamnă să schimbi ceva profund, să schimbi ceva semnificativ, atunci nu am. Și atunci înțelegem noi că suntem de aici, din Papa Noua Guinee, din America, de oriunde înțelegem povești. Și atunci tu ai nevoie să strângi 3 povești și să începi să-ți faci campanie de digital; campania de digital e la îndemâna oricui. O să greșești, o să înveți, o să continui. Cam astea cred că sunt locurile în care începi atunci când nu ai nimic. Și ele nu au nimic, au ceva, și au poveștile acestor copii, și au mintea lor, și au pasiunea și de aici încolo pot să facă multe lucruri. Dar dacă n-ai buget de investit, cam pe aici m-aș duce.

Cristi S.: Și mai aplicat pe nevoia Un strop de fericire…

Mădălina M: Poți să începi în multe feluri, poți să începi trimițând propunerea ta de finanțare sau de proiect nu atașată unui mail, ci în corpul mailului, în maxim 3 paragrafe, în care să spui ce vrei să faci, cât te costă și ce-ai nevoie de la omul care citește mail-ul către oamenii care, slavă Domnului, au adresele publice pe site-urile companiilor. Băncile, Telecomul, mulți, sunt foarte mulți care au departamente de CSR (n.r. Corporate Social Responsibility), care așteaptă propuneri. Asta e o variantă, de cold call, să zicem. E varianta de a aplica la call-urile de proiecte deschise de companii. Vezi dacă te potrivești, aplică, dă câte telefoane poți ca să stabilești o relație cu oamenii ăia care te evaluează și să înțelegi ei ce caută de la (n.r. tine), ce caută să afle. E foarte important, când aplicăm pe niște formulare de aplicare, să urmărim un fir logic, roșu, pe care ni-l facem noi în cap, pe ciornă cumva, pentru că altfel, dacă răspundem strict la întrebările din casetuțele alea, o să ajungem să nu spunem toată povestea. Ne fură peisajul și credem că suntem punctați ca la teza la română. Dar nu suntem punctați ca la teza la română, ci un om, angajat sau voluntar din companie, citește cap-coadă aplicația ta și omul ăla trebuie să aibă o imagine. Deci nu-i repeta de 100 de ori care-s beneficiarii doar pentru că ei au greșit și au făcut casetuța aia de zici că… Nu înțeleg de prima oară, și le mai zici încă o dată și încă o dată. Tu, ca politicienii în interviurile de la TV, o ții pe a ta, ăla te întreabă câți beneficiari, tu îi spui „și problema beneficiarilor mei este că… și eu pentru asta lupt s-o rezolv”. Deci asta e varianta, să zicem, cea mai simplă. Cealaltă este, așa cum te-ai dus la niște oameni să-i întrebi ce e clar și ce nu e clar, îi găsești pe acei oameni care te pot introduce la rândul lor la oamenii relevanți. Oamenii relevanți sunt fie directori, cum spuneai tu, deci liderii, fie tot liderii, dar din zona asta mai aplicată, de CSR. E important să nu te duci la omul de Resurse Umane sau la omul de Marketing, pentru că oamenii aceia văd lucrurile cu alt tip de ochelari. Dacă ajungi la omul de Resurse Umane, de Marketing, de orice altceva… de Logistică în compania respectivă, roagă-l să te introducă la cel care ia decizia pe banii de CSR, pentru că va fi cu totul altă conversație.

Și atunci ai varianta „mă duc și scriu la cât de mulți pot sau am varianta în care îi rog pe cei care mă cunosc și mă pot recomanda să-mi facă o intrare, să-mi intermedieze intrarea”. Ce le recomandăm noi oamenilor e să nu ceară bani din prima întâlnire, ci să trateze chestia asta ca pe o construire de relație. E ca și cum, când ceri bani de la prima întâlnire, îi ceri cumva să se căsătorească cu tine din prima întâlnire, which is far-fetched. Vrei să te asiguri că aveți bani oricum, vrei să te asiguri că vă place unul de altul până la capăt, că nu o să apară la un moment dat ceva super nașpa în relație, și atunci e bine, din toate perspectivele, să faci fundraising continuu, nu în momentul în care nu mai ai bani. Fundraising-ul nu se face printre picături, se face constant. Că dacă n-ai bani, n-ai misiune practic, și-atunci e esențial să funcționezi într-o logică de fundraising și orice întâlnire să fie programată cu gândul „aș vrea foarte mult să aflii totul despre mie acum, dar nu se poate, aș vrea să aflu totul despre tine acum, dar nu se poate”, deci fiecare întâlnire să fie programată în intenția asta de construi relația. Ne-am cunoscut acum, suntem doi oameni normali, nu-ți vând din prima nimic, I need to know what you’re thinking, uite cum gândesc eu, lasă spațiu pentru întrebări, nu vărsa tot – 30 seconds speech-ul, elevator pitch-ul pe masă, mai ales că asta generează o lipsa de egalitate. În momentul în care tu te duci din perspectiva că sții că ai ceva de vândut și dacă n-ai vândut, ești ultimul fraier din haită, vei avea tendința să fii umil, vei avea tendința să faci compromisuri, vei avea tendința să vorbești repede și să give away your power. Și-n centrul ăsta de lipsă de echilibru, în putere, în conversație nu duce la nimic bun pe termen lung.

Aș fi foarte transparentă și aș zice „sunteți o companie care acționează în Prahova, suntem o organizație care lucrăm cu copiii din Prahova și-i ajutăm să ajungă mari; noi vedem lucrurile așa, mi-a recomandat cutărescu: mă văd cu dumneavoastră, pentru că a zis că în unele puncte gândim la fel. Mi-ar plăcea foarte mult să aflu cum vedeți lucrurile, cum vă sunt angajații când vin să lucreze aici, (n.r. dacă) ați întâlnit probleme, că uite, noi lucrăm cu genul ăsta de probleme”. Și dacă e o discuție normală, nimeni niciodată nu o să te întrebe „bine, bine, am înțeles, până la urmă ce vrei de la mine?”; aia e o reacție de frustrare. Ce le mai recomandăm oamenilor este să nu spună „da” la întâlniri de genul „da, am 15 minute dacă vrei vino, îmi zici ce-ai de zis și gata”; aia nu e o conversație, ci aia este genul de intrare în relație în care banii sunt foarte scumpi. Și când vorbim de bani foarte scumpi, vorbim despre: ai luat niște bani pentru proiect, excelent, dar după aia încep telefoanele – „fă-mi logo-ul mai mare”, „da’ unde o să mă mai promovați?”, „vreau să veniți să faceți ceva la mine la companie, că e 8 martie”. Și depind foarte scump banii ăia, pentru că a fost exact cum ai zis tu, o tranzacție și tranzacțiile niciodată nu pot fi la fel de valoroase ca relațiile. Nici în business, doi parteneri de business nu fac business dacă nu există valori comune, pentru că e esențial. Aflii la un moment dat ca ăla de-ți dă foarte mulți bani finanțează un partid politic nefrecventabil. Aflii că e anti-avort, pro-avort, ceva în conflict total cu misiunea ta. Dacă nu-ți iei un pic de timp să înțelegi în ce te bagi și dacă e disperare să faci rost de bani, vei ajunge întotdeauna în situații neplăcute și singurul mod în care poți să ajungi să faci fundraising, să nu mori pe glie e să înțelegi ca fundraising-ul se face non-stop, dar dintr-o poziție în care tu știi care-i problema și care-i soluția, ai cu totul altă prestanță, nu te mai simți ca șoricelul care aleargă după cașcaval și toată lumea cu cașcavalul fuge de tine.

Cristi S.: Hai să-ți mai spun, în încheiere, care a fost surpriza descoperită în timpul celor două discuții pe care le-am avut, cu Mădălina de la Concordia și Ali de la Un strop de fericire. Ali mi-a descris cu multă pasiune transformarea pe care a observat-o la Ana, o fată care a început voluntar și care acum e facilitator și care, am aflat abia la sfârșit, este fata Mădălinei Corciu de la Concordia, invitata mea de la început.

Alexandra S. (Ali): Era clasa a 8-a când a intrat în asociație, era așa foarte timidă cumva, evident că nu prea știa ce să facă, cum să facă și mă uit acum, după 4 ani de zile, să zicem, de lucru continuu… Nu știu cum să zic, deci dacă pui persoanele una lângă alta, sunt persoane total diferite. Persoana pe care o am acum în față, după ăștia 4 ani de zile e o persoană care-și poate susține argumentele, care are argumente, are curaj să-și exprime opinia, are curaj să spună lumii care e visul ei, ce vrea ea sa facă, ce crede ea despre lucruri. Și să nu zic și de faptul că dacă i-ai pus în mână un proiect și i-ai spus „uite, vrem să facem chestia asta”, se poate descurca să facă un proiect singură de la zero, să adune oameni care să vină să participe la proiectul respectiv. Și văd extraordinar de multă încredere și ăsta-i un proces prin care, dacă stau să mă gândesc, am trecut cu foarte multă lume, cu foarte mulți membrii, pentru că toți au venit foarte firavi și moi și văd extraordinar de mult și la mine chestia asta. Știu cum eram eu la început și cum sunt acum și e super interesant să vezi cum de la ceva ajung total altceva și știi că tu ai contribuit acolo, și cu un simplu „bravo!”, i-ai spus „bravo, am încredere în tine” sau „bravo, sunt foarte mândră de tine pentru că ai făcut lucrul acesta”, și-n momentul ăla se întâmplă efectiv să explodeze copilul ăla, e gen „nu pot să cred!”. Asta-i o chestie repetată, s-a tot întâmplat, s-a tot întâmplat, s-a tot întâmplat în toți anii ăștia și de când am avut primul click cu o persoană de genul ăsta am zis „ok, e clar că ceva din ce fac eu aici e bine, poate că nu știu exact ce e în momentul de față, normal că sunt și lucruri de îmbunătățit, dar e clar că direcția în care am pornit e una bună, așa că hai s-o ținem pe direcția asta și s-o facem din ce în ce mai bună”.

Cristi S.: Ca să-ți faci o imagine completă despre Un strop de fericire, am pus pe pagina episodului lista cu activitățile lor din martie. Nu e mică deloc și e extrem de variată.

Am descoperit cumva că aici, la Ploiești, forfota este mai mare decât mi-am închipuit. Am ajuns să cunosc oameni minunați care se dăruiesc pentru alții. Îți pot spune că următorul episod ne va duce la Bacău, însă te invit să devii curios/ curioasă despre cine creează schimbare în orașul tău, în care poate aveai impresia că nimic nu se întâmplă.

Scrie-mi despre ce afli și hai să le dăm spațiu de emisie acestor oameni remarcabili.

Îți mulțumesc că ne-ai ascultat!

Găsești pagina episodului cu referințe și transcrierea acestuia la asaincepe.com/podcast. Le mulțumesc Ioanei Banaga și Alinei Cristea pentru ajutor! Îi mulțumesc asistentei mele de producție, Cristina Căluean pentru munca depusă, ca să ajungă la tine ce ai auzit.

Pe Instagram găsești bonusuri la ce se întâmplă în podcast. Îi mulțumesc Mihaelei Beșleaga pentru talent și disponibilitate. 

Tema muzicală e realizată de Cantemir Neacșu.

Aminteste-ți și de newsletter-ul #așaîncepe, îl primești lunar și vei găsi în el resurse și inspirație pentru creatori de schimbare. 

Eu sunt Cristi Schiopu, ne auzim în episodul următor.

Share This