Sezon 2 Ep #2:

Reactivarea unui loc magic: Oana Chirilă – Herculane Project

featuring Cristian Boldișteanu

Ascultă aici episodul pe YouTube. 

Azi vorbim cu Oana Chirilă, președinte al Asociației Locus despre Herculane Project, un proiect a cărui misiune principală este să restaureze Băile Neptun, centru al activităților balneare de la Băile Herculane.

Dorim, ca echipă, să creăm un precedent: am utilizat toate uneltele pe care le-am avut la dispoziție, toata energia, toți oamenii care s-au alăturat au depus tot efortul. (…) De multe ori pare că nu vom avea câștig de cauză, însă cred că e important să setăm acel precedent.

Băile Herculane există din timpul romanilor și erau văzute ca un loc dedicat elitelor, în perioada lor de glorie. Istoria recentă și-a pus amprenta într-un fel nefast. Însă există o echipă care se implică activ în restaurarea lor: Asociația Locus

Oana Chirilă conduce această asociație și am vorbit cu ea despre importanța acestui loc, despre provocările specifice ale proiectului și despre cum se poziționează ei, ca echipă, în transformarea necesară pentru ca Băile Neptun să redevină centrul unei activități vitale pentru acea zonă.

În discuția publicată azi îl poți auzi și pe Cristian Boldișteanu, coach și trainer cu care echipa Asociației Locus a lucrat într-un moment cheie pentru ei. Ce l-a impresionat pe Cristian la echipă, dar și cum a decurs procesul de coaching, vei putea afla din episod.

Timeline-ul episodului:

1:40 Introducere

2:35 Să cunoaștem Baile Herculane

4:15 Cum a început

5:30 Momentele definitorii

8:40 A așeza pe toată lumea la aceeași masă

9:30 Provocarea specifică a proiectului Herculane

12 :40 Cum se hrănește determinarea echipei – dialogul interior

15:15 Coaching-ul echipei LOCUS cu Cristi (Oana + Cristi)

16:30 Pe fiecare membru al echipei îl motivează altceva (Oana + Cristi)

18.00 Cristi – Reflecția procesului clientului de coaching în procesul de coaching

18:50 Rabdarea necesară

19:40 Susținerea din exterior (Ștefan Bâlici, Eugen Vaida)

22 :10 Restaurarea ca proiect de comunitate

23 :10 Mai mult decât un proiect de restaurare

25 :35 Concluzie

 

==== Transcriere episod ====

Salut! Aici Cristi, de la #așaîncepe. La ce asistăm zilele astea, în care editez episodul de azi, este luptă și distrugere. Iar ce urmează să asculți e despre restaurare, construcție, parteneriat și grijă pentru un loc magic.

 

Oana Chirilă: Chiar mă întreba cineva: „Măi, dar la un moment dat va trebui să treci peste Herculane, să mergi la nivelul următor, cum ar veni, să faci altceva”. Și stăteam și mă gândeam: Dar acum? Că e sufletul meu acolo, nu pot să mă desprind de un loc în care cred atât de mult și pe care absolut îl iubesc. E ca acasă, știi, e mai mult decât acasă.

 

Oana Chirilă conduce Asociația Locus și am stat de vorbă cu ea despre Herculane Project, într-o discuție înregistrată acum câteva săptămâni. 

 

Podcastul #așaîncepe pune în lumină changemakeri români. Vorbim cu antreprenori sociali și lideri de comunități locale despre cum au ajuns ei de la avea o idee la a avea impact și despre elementele cheie care s-au dovedit folositoare lor. 

 

În fiecare episod, vorbim și cu acceleratori, acei oameni și organizații care îi sprijină pe changemakeri să își îndeplinească misiunea: fundații, incubatoare, mentori sau coachi.

 

Eu sunt Cristi Schiopu, iar proiectul #așaîncepe își propune două lucruri: să documenteze profilul changemakerului român și să îți extindă orizontul, ca într-o vedere panoramică, ca să cuprindă și aceste povești de bine pe lângă ce știi că merge rău în România.

 

Sunt sigur că fiecare poveste poate stârni în tine ecouri folositoare pentru felul în care vrei și tu să creezi schimbare în jurul tău. Să-i dăm drumul!

 

Herculane Project este o platformă de reactivare arhitecturală și socială a centrului istoric Băile Herculane. Proiectul are două mari direcții: Baia Neptun, motor al reactivării centrului istoric, și reactivarea socială și culturală a Băilor Herculane. 

 

Îți spuneam adesea că #așaîncepe este o călătorie și sper ca episodul de azi să fie o stație în care te oprești să observi ce înseamnă determinarea unui grup de tineri într-un proiect de reclădire monumentală. 

 

Apoi, mai sper ca acest episod să se alăture dovezilor că atunci când ne pasă suficient de tare, suntem capabili să ne adunăm pentru a fi alături de o comunitate care are nevoie de noi. Ai nenumărate așa dovezi zilele astea, iar Oana și echipa Asociației Locus, cu al lor Herculane Project, sunt un exemplu de changemakeri care inițiază o schimbare de impact pentru comunitatea locală și nu numai, într-o conexiune profundă cu acel loc.

 

Să cunoaștem un pic Băile Herculane!

 

Oana Chirilă: Băile Herculane sunt, din punctul meu de vedere, absolut cel mai magic loc din România, și spun asta cu toată deschiderea, fiindcă e un orășel așa, micuț, ascuns într-o vale, între niște versanți foarte înalți. Prin centrul orașului curge râul Cerna, care și el are o istorie fabuloasă și, cum să zic, e un loc care e definit de foarte multe timpuri, și asta se vede inclusiv în zona de arhitectură, se vede în zona de dezvoltare urbană, fiindcă poți să vezi toate urmele ale tuturor celor care au fost acolo vreodată. Mie asta mi se pare frumos și cred că de fapt asta îl face așa de magic pentru noi. 

 

Acum, dacă e să o luăm istoric vorbind, este una dintre cele mai vechi stațiuni balneare de pe teritoriul Europei. A fost fondată de romani, a avut diverse perioade de regres și de progres, și progresul cel mai mare l-a avut în momentul în care împăratul Franz Josef a decis transformarea stațiunii, care, fiind pe graniță, era mai degrabă un loc de recuperare pentru zona militară, într-un loc pentru elite. Era dedicat doar elitelor și, practic, atunci Herculane a cunoscut perioada sa de cea mai mare glorie, ca să spunem așa. Bineînțeles, o perioadă care și astăzi a rămas marcantă pentru populația de acum, din Băile Herculane. Inclusiv și pentru noi, aș putea spune.

 

Cristi S.: Oana și colegii ei sunt într-un stadiu de pregătire a mai multor proiecte: etapa a doua a șantierului de la Băile Neptun, aplică la finanțări pentru Școala de vară și au în plan un proiect cultural – asta în paralel cu campanii de strângere de fonduri și promovare.

 

Oana: Și apropo de pasul ăla de la idee la acțiune, eu cred că e important să îl faci fiindcă tu simți. Uite, eu, de exemplu, în momentul în care am început proiectul și încercam într-adevăr să coagulez, să-mi conving prietenii că este o idee bună să facem asta, eram încă studentă. M-am dus, îți dau un exemplu, m-am dus la diverși profesori: „Măi, uite, aș vrea să fac asta, mi se pare fascinant locul, vreau să-i ajut. Hai să facem ceva! Ajutați-ne! Care-s pașii?”. Că, îți dai seama, student fiind, nu aveam neapărat contact cu birocrație, cu alte cele. Am întrebat și eu încolo, încoace. 

 

Toată, dar absolut toată lumea mi-a zis că e cea mai proastă idee. Cea mai proastă idee, să n-o fac. N-a fost un om atunci care să zică „Do it! Fă-o, mâine fă-o”. Și atunci am zis: Băi, dar eu asta simt că vreau să fac, vreau s-o fac și o s-o fac. Și cred că asta contează cel mai mult, chiar să-ți dorești tu și să crezi. Chiar dacă nimeni altcineva nu crede, e important ca tu să crezi. 

 

Au fost da, într-adevăr, poate niște momente definitorii pentru noi, însă din păcate, momentele alea mereu au fost niște momente pe care noi le-am văzut ca fiind, hai să zicem, negative. Nu știu, s-a prăbușit ceva la Băi, a căzut nu știu ce, s-a întâmplat să dea ministrul Culturii nu știu ce declarație negativă. Cumva, pentru noi, momentele astea ne-au făcut să transformăm proiectul în ceea ce este el astăzi. Fiindcă au fost momente, după cum spuneam, în care proiectul și ceea ce ne propuneam noi părea să fie fără nicio speranță. 

 

Și în momentele alea fără nicio speranță, noi ne-am canalizat energia și, cum să zic, am avut nebunul de serviciu, ăla fiind eu de obicei, care zicea că măi, nu, trebuie să facem asta, asta, asta, acum e momentul, acum facem, și atunci am luat ca echipă niște decizii foarte bune, care ne-au adus în locul în care suntem astăzi.

 

Dar a contat foarte mult, foarte, foarte mult sprijinul celor care s-au alăturat proiectului. Și nu mă refer doar la parteneri, sponsori, ci mă refer și la oamenii care ne mai scriu, oamenii care atunci când mai mergem la Herculane ne văd și zic: „Aaa, voi sunteți studenții ăia”. „Da, noi suntem.” Și ei încep să vorbească cu tine.

 

A contat foarte mult să vedem că totuși proiectul are un impact în rândul societății, fiindcă la finalul zilei primii beneficiari ai proiectului sunt comunitatea locală, comunitatea turistică, oamenii, în general. Dincolo de a salva o clădire, e important să vezi ce reprezintă clădirea aia sau ce reprezintă locul ăla pentru oameni. Și noi către asta țintim.

 

Deci au fost momente care ne-au definit și care ne-au ajutat foarte mult să facem saltul ăla, dar nu pot să zic că ele au fost întotdeauna pozitive. Și nu recomand neapărat să te bazezi că se va întâmpla ceva rău și ăla o să fie momentul în care energiile tale se vor transforma într-o chestie pozitivă. Dar pe noi ne-au ajutat, din păcate sau din fericire, lucrurile astea.

 

Un exemplu foarte concret, uite, când s-au prăbușit foarte tare, în 2019, un perete, un acoperiș, mai multe elemente la Băi, a fost un moment destul de tragic pentru noi. Eu m-am dus acolo, plângeam, nu mai știam efectiv cum să deal cu toată situația asta, și ăla a fost momentul în care ne-am dat seama: Măi, OK, nu avem bani. Avem un proiect, n-avem bani, n-avem nimic. Suntem niște fii ai ploii, ca să spunem așa, acolo, administrația nu ne poate da din diverse motive, X-ulescu nu ne poate da. Ce facem? Și ăla a fost momentul în care am zis: „Măi, hai să facem acum o strângere de fonduri. Dar acum, astăzi”. Eram la masă, mâncam omletă, și-acum îmi aduc aminte. Mâncam omletă și discutam cu colega mea, Cristina, și-am zis: „Acum facem. Cade casa pe noi”. 

 

Cristi S.: Există mulți parteneri într-un proiect de restaurare. Pe lângă comunitate, care e beneficiarul de facto al proiectului, mai există autoritățile, dar și proprietarii clădirilor respective. Herculane Project a reușit o singură dată să pună pe toată lumea la aceeași masă. Oana spune că acest rol, de a reuni toți acești actori, e un rol necesar și dificil de realizat. Însă pare parte din misiunea lor. 

 

Oana: Dar cred că e foarte important să inviți toți actorii la această masă și să încerci să devii un mediator între ei. Uite, îți dau un exemplu apropo de restaurare, că ai menționat, noi nici măcar nu ne dorim să fim noi cei care restaurează clădirea. Eu nu îmi doresc să fiu eu cea care face propunerile pentru această clădire sau să mă duc să dau cu mistria. Poate partea asta mi-ar plăcea, dar nu cred că e cazul. Mi-aș dori să fim cei care chiar aduc la aceeași masă toți stakeholderii, fiindcă la finalul zilei, cooperarea este cel mai dificil lucru de care nu avem parte, din păcate, aici, în România. E foarte greu să îi aduci pe toți la masă și să ajungem la un consens. Toată lumea să plece fericită.

 

Cristi S.: Care e provocarea specifică a proiectului Herculane?

 

Oana: În cazul nostru nu e ușor fiindcă noi avem mai mulți proprietari pe imobil și avem și o situație juridică foarte, foarte incertă. Și anume: primăria este proprietarul clădirii, dar terenul aparține de doi privați. În cartea funciară, care e, cum ar veni, buletinul clădirii, doar un proprietar este trecut. Pe acel teren sunt o serie de sechestre, la asiguratori, la DIICOT, din dosarul devalizării stațiunii. 

 

Din păcate, stațiunea, și nu doar stațiunea Băile Herculane, mai multe stațiuni din țară, în momentul în care s-a făcut privatizarea fostelor companii de stat, acea privatizare s-a făcut foarte defectuos, aș putea îndrăzni să spun chiar corupt, și din punctul ăla s-au întâmplat foarte multe lucruri care din păcate nu au fost cu un final fericit pentru obiectivele de patrimoniu.

 

Nouă ne place să zicem că s-au jucat Monopoly în viața reală, fiindcă chiar asta s-a întâmplat. Noi de aceea, de exemplu, nu putem să accesăm fonduri guvernamentale sau europene. Ne bazăm strict pe donații sau sponsorizări, fiindcă cu această situație juridică, dacă aplic la fonduri europene, voi fi respinsă din start. Asta e dificil. 

 

Și este, din păcate, o situație în care se află foarte multe obiective de patrimoniu din țară, situații juridice incerte care împiedică orice tip de dezvoltare sustenabilă acolo. Noi încercăm, cumva, să căutăm soluții și în acest sens. Practic, OK, suntem arhitecți, ne gândim pe zona de arhitectură, pe zona culturală, dar problema cea mai mare pe care noi o avem este juridică. Ține efectiv de rezolvarea unor dosare în justiție și de asta, apropo de ce ne ține și ce ne motivează, noi știm că pentru a ne atinge obiectivul vor mai trece 5-10 ani. Best case scenario. 

 

Adică noi chiar trebui să fim foarte concentrați și focusați pe obiectiv, fiindcă știm că nu se va întâmpla mâine, poimâine, chiar dacă noi depunem tot efortul. Și asta e o chestiune pe care încercăm să le-o spunem și tuturor celor care ne urmăresc.

 

Justiția trebuie să își urmeze cursul, eu nu pot ca ONG, ca arhitect, ca nimeni să mă bag peste justiție. Problema este că lucrurile merg foarte încet, în cazul nostru, și acele obiective rămân blocate. Rămân blocate și, din păcate, rămâne inclusiv comunitatea blocată. Tot orașul rămâne blocat datorită faptului că nu se pot rezolva anumite chestiuni în respectivele instanțe.

 

Cristi S.: Vorbim, deci, de un loc magic, care are potențialul de a redeveni una dintre cele mai impresionante stațiuni din țară și nu numai. Însă pentru că frânele sunt multe, și rezolvările sunt lente, acest vis de a revedea Herculane revenind la gloria de mai demult pare să se îndepărteze.

 

Observăm la Oana și la colegii ei o conexiune puternică, autentică, cu acest vis pe care speră să îl realizeze. Și poate acesta e meritul lor în această poveste – să continue cu determinare să găsească soluții pentru locul pe care ei îl numesc magic.

 

Am întrebat-o cum se hrănește această determinare.

 

Oana: Avem zeci de mii de oameni, chiar zeci de mii de oameni, care cred în noi. Pentru mine, ăsta e dialogul: Le-am promis ceva acelor oameni. Trebuie să o facem. 

 

Adică nu mai e despre mine și ce îmi doresc eu, nu mai e despre ce își dorește neapărat colega mea, Cristina, ci măi, am făcut niște promisiuni, promisiunile alea trebuie să le ducem la un bun sfârșit. Fiindcă altfel vom crește nivelul acela de neîncredere despre care spuneai tu. La finalul zilei, clădirile contează, sunt parte din identitatea noastră. Patrimoniul e important. Dar ele deservesc oameni. Ele de asta sunt construite, ca să deservească oameni, și noi tot la oameni ne gândim. Deci cumva dialogul meu așa este.

 

Dar a fost foarte diferit de la o etapă la alta. Au fost etape la început, că eram poate mult mai fără experiență, în care într-adevăr au fost momente în care voiam să îmi demonstrez și mie că pot, dacă are sens ce spun. Eram: măi, dar e imposibil. Uite, alții pot să facă și să dreagă, și noi să nu putem? Ba da. Hai să putem! De ce stăm și ne plângem de milă că n-avem, nu știu, n-avem fonduri? Hai să încercăm să găsim soluții ca să avem fonduri. 

 

Noi am trecut prin multe etape din astea, ca echipă, de dialogare cu ceea ce ne dorim și ceea ce ne ține, practic, în proiect. Dacă îți vine să crezi, acum o să deviez puțin, noi am făcut inclusiv șase luni coaching de echipă. Fiindcă ajunsesem într-un punct, atunci, în 2019, când s-a și prăbușit clădirea, ne prăbușeam și noi ca echipă. Sună foarte ciudat ce spun. Și ăla a fost momentul în care ne-am dat seama că, măi, trebuie să facem ceva și ca să ne îngrijim pe noi, ca grup.

 

Oana ne-a vorbit despre cum l-a cunoscut pe Cristian Boldișteanu, coach care a avut o influență benefică în transformarea echipei proiectului Herculane. Vom face un zoom in al procesului lor de coaching. L-am contactat pe Cristi și, împreună cu Oana, îi vei auzi descriind separat această experiență.

 

Oana: Am fost invitată într-un eveniment, am ținut un discurs și cineva s-a ridicat în picioare și în timp ce vorbea a început să plângă. Moment în care eu, dacă văd pe cineva plângând, încep și eu să plâng. Și persoana respectivă era chiar coach-ul cu care ulterior noi am făcut coaching, Cristian Boldișteanu.

 

Cristian Boldișteanu: A fost la o prezentare de la Creative Mornings, un eveniment foarte fain, în care ea a prezentat proiectul și durerea pe care a simțit-o atunci când a văzut clădirile alea din Herculane. Cu aia am vibrat. Și mi-am zis: Uite, aici sunt niște oameni, niște tineri care fac niște chestii extraordinare și au curajul să zică „Noi vrem să se întâmple lucrurile altfel” sau „Noi vrem să facem ceva”. Am rezonat cu treaba asta și i-am și spus, în timpul de Q&A, i-am spus Oanei că apreciez foarte mult ce fac. Așa ne-am cunoscut atunci.

 

Oana: A fost foarte interesant să descopăr, eu, cel puțin, că pe fiecare dintre colegii mei îi ține altceva în proiect. Și faptul că, de exemplu, eu nu înțelegeam că pe el nu îl ține ce mă ține pe mine devenise un punct de frustrare, știi. Dar a fost foarte interesant să ne dăm drumul și să vedem, măi, dar fiecare suntem aici din motive diferite, fiecare vrem să contribuim diferit. Haideți să o facem și hai să punem, apropo de relațiile astea care ne duc mai departe, hai să le punem toate la un loc aceste gânduri și să mergem mai departe.

 

Cristian: Bineînțeles că acum, uitându-ne fie la echipa lor, fie la alte echipe, faptul că venim cu perspective, nevoi și resurse diferite e o mare valoare, nu e nicidecum o problemă. Dar în momentul respectiv sună provocator, poate să ducă la niște blocaje temporare și pe asta lucrăm, cu asta lucrăm.

 

Oana: A fost și foarte consumator din punct de vedere sentimental, dar a fost foarte bine ce am făcut. Și ăsta e un sfat pe care îl dau tuturor echipelor: Măi, la un moment dat, scopul rămâne același, dar trebuie și voi să vă îngrijiți, ca echipe, fiindcă altfel n-o să vă duceți proiectele mai departe.

 

Cristi S.: Cristi este coach, trainer și consultant de business și agile, și îl poți găsi pe boldisteanu.ro.

 

Cristian: E un proces continuu de a mă conecta la ce se întâmplă în fața mea, și în același timp ce se întâmplă în interiorul meu. Pentru că, de multe ori, procesul persoanelor cu care lucrez se reflectă în procesul nostru de coaching. Uneori e foarte valoros să văd cum ne blocăm noi în procesul de coaching, de la a începe o discuție la a găsi o soluție. Și atunci ăsta e un instrument foarte util uneori să văd: OK, ce se întâmplă acum? Unde ne blocăm acum și ce ne spune asta despre ce își propune clientul sau ce își propun clienții să obțină?

 

Cristi S.: Dacă ai ascultat episoade precedente, știi că mă preocupă în mod special explorarea atitudinilor care fac din oamenii cu care vorbesc changemakeri. Am întâlnit adesea perseverența, determinarea și imboldul acesta de a porni ceva atunci când nimeni nu face un pas în față. Și Oana bifează aceste atitudini. Răbdarea e încă un criteriu pe care am vrut să îl explorez cu ea.

 

Oana: Pe noi ne frustrează de foarte multe ori, și nu știu cum e în alte proiecte, dar pe noi uneori ne frustrează că, deși muncim zi de zi, uneori nu se vede. Dar de fapt tu nu îți dai seama că dacă, nu știu, peste trei ani o să te uiți înapoi, o să se vadă. Sau peste zece ani o să se vadă. Și răbdarea asta, a avea răbdare, este o lecție foarte importantă pe care noi încă încercăm să o asimilăm și să mergem înainte chiar dacă anumite obiective vor fi atinse foarte târziu.

 

Cristi S.: Încă un element recurent al discuțiilor din #așaîncepe este și importanța echipei. Ai auzit-o mai înainte pe Oana vorbind despre echipă, și am vrut să vorbim și despre o echipă extinsă a profesioniștilor din domeniul restaurării de patrimoniu. 

 

Oana mi-a vorbit de Ștefan Bâlici, care a fost înlocuit recent de la conducerea Institutului Național al Patrimoniului, la câteva zile după ce discuția mea cu Oana a avut loc. Ștefan este un profesionist foarte iubit în breaslă, a cărui plecare a fost regretată cu fermitate de majoritatea profesioniștilor din domeniu. Inclusiv de Eugen Vaida, invitatul meu din episodul trecut, pe care și Oana îl menționează.

 

Oana: Când au mai fost momente dificile, îl mai sunam poate pe Ștefan și îmi zicea: „Hai, că se poate, mergem înainte”. A venit acolo de câteva ori, în numele institutului, de exemplu, și într-un moment de blocaj pe care l-am avut în 2019, institutul a fost cel care a deblocat situația și practic am putut să începem un șantier. Noi am avut acolo un blocaj pe zona de începere a șantierului și nu reușeam să ajungem la niciun consens cu administrația. Ștefan a fost cel care a venit, am stat cu toții la masă și, nu știu, a făcut magie, fiindcă altfel nu pot să o numesc. La final, am ajuns la un consens.

 

Deci ne-au ajutat foarte mulți. Eu chiar le mulțumesc din punctul ăsta de vedere. Și nu numai lor. Sunt și alte instituții, și alte ONG-uri pe zona de patrimoniu. Uite, Eugen Vaida, apropo. Când am început noi proiectul, îmi aduc și-acum aminte, era octombrie 2017, am mers cu el până la Herculane, din zona Transilvaniei, și ne-am dus și am pus cu o scară, ne-am urcat pe acoperiș, am făcut niște relevee fotografice, a acordat mult timp și ne-a dat foarte multă expertiză. Ne-a zis: „Uite, acolo e rău, acolo e mai bine, acolo e așa.” Că totuși, na, student fiind, nu poți să zici că ai cea mai mare experiență. Și a fost de mare ajutor. Și nu sunt singurii, adică sunt foarte mulți oameni, și ONG-uri, și instituții care ne-au ajutat de-a lungul timpului. Asta e fain, da. Pe zona de patrimoniu, noi suntem așa, un grup, ne știm cu toții între noi, că suntem puțini. Și încercăm să ne ajutăm reciproc atunci când e cazul. 

 

Cristi S.: Vorbind cu oameni cu dragoste de patrimoniu și restaurare, mi-au arătat cum obiectul muncii lor este parte dintr-un proiect de comunitate, dar și de economie circulară și de sustenabilitate. Refolosim ce există. Mergem către artizani, să facem lucruri bine, prin metode testate în timp, și redăm viața locurilor care ne reprezintă.

 

Și, tot legat de ideea de comunitate, așa cum ai auzit și în episodul cu Ambulanța pentru Monumente, un proiect de restaurare este un proiect care dă un focus comun membrilor comunității și îi implică într-un scop al cărui beneficiar e chiar comunitatea.

 

Oana: Lucrurile astea sunt foarte importante, și mai ales acum, din punctul meu de vedere, în care ajungem într-o etapă în care trebuie să reutilizăm foarte mult și avem atât de mult mediu construit în țară, patrimoniu clasat sau nu, care poate fi folosit, da, noi trebuie să ajungem ca nișă să nu mai fim o nișă. Trebuie să devenim mai mari. 

 

Oana are pragmatismul să considere varianta că proiectul poate eșua. Însă pare că nu este despre asta, și pe termen lung, ei încearcă să construiască altceva.

 

Oana: Ne dorim, ca echipă, literalmente să creăm un precedent și să spunem: Măi, chiar dacă noi poate vom eșua, fiindcă nu ne garantează nimeni că noi chiar ne vom atinge obiectivele, vrem să arătăm că am dus până la capăt acest proiect, am utilizat toate uneltele pe care le-am avut la dispoziție, toată energia, toți oamenii care s-au alăturat au depus tot efortul. În final, poate nu a ieșit, dar uite, am creat un precedent și poate o generație mai tânără decât noi sau, de ce nu, mai în vârstă, o să vină și o să zică: Da, măi, hai să luăm noi de aici ce am învățat de la copiii ăștia și să ducem mai departe. Poate nu la Herculane, dar poate altundeva. 

 

Pentru noi, într-o schemă mai largă a lucrurilor, asta este cel mai important. Că la Băile Herculane, la cum se arată situația, de multe ori pare că nu vom avea câștig de cauză. Dar cred că e important să setăm acel precedent și să arătăm inclusiv generațiilor tinere că se poate. 

 

Noi avem, vară de vară, apropo de viziunea asta, avem la Herculane o Școală de vară în care aducem tineri studenți la arhitectură, dar nu numai, acolo. Și e foarte interesant, că încercăm să aplicăm unelte precum concursul de arhitectură. Ei participă aplicând cu soluții la acel concurs. Ulterior, cei care câștigă devin project managerii, adică ei conduc șantierul de construcții al acelui obiect, să zicem. 

 

Și au venit foarte mulți tineri la noi și ne-au zis că: „Măi, chiar ne-ați inspirat să facem și noi chestii. Nu neapărat pe zona de patrimoniu, că nu asta ne pasionează, dar ne pasionează alte lucruri și vrem să facem nu știu ce în robotică”. Și eram așa, zic: „What? Go do it!”. Dar foarte interesant că te poate ajuta ceva din acest domeniu și că noi, ca oameni, putem să îi ajutăm, știi? Pe noi asta ne face destul de fericiți.

 

Cristi S.: Imobilul Băile Neptun a fost selecționat între cele mai periclitate 12 situri de patrimoniu din Europa, selectate pentru un program susținut de Europa Nostra — Premiile Europene pentru Patrimoniu. De reținut și că unul dintre cele mai importante obiective ale Asociației Locus este acela de a include ansamblul arhitectural din Băile Herculane în Patrimoniul UNESCO. Găsești mai multe despre acest proiect pe herculaneproject.ro.

 

Îți mulțumesc că ne-ai ascultat! 

 

Cuvintele de check-out de azi ar fi transmisiune, îndrăzneală și loc magic. Găsești pagina episodului, cu referințe și transcrierea acestuia, la asaincepe.com/podcast. Le mulțumesc Ioanei Banaga și Alinei Cristea pentru ajutor! Îi mulțumesc și asistentei mele de producție, Cristina Căluean. 

 

Pe instagram, găsești bonusuri la ce se întâmplă în podcast. Le mulțumesc Mihaelei Beșleaga și Deliei Barbu pentru talent și disponibilitate. 

 

Tema muzicală e realizată de Cantemir Neacșu.

 

Amintește-ți și de newsletterul #așaîncepe. Îl primești lunar și vei găsi în el resurse și inspirație pentru creatori de schimbare. 

Eu sunt Cristi Schiopu, ne auzim în episodul următor!

Share This