Ep #7: Sprijin educațional pentru copii din medii defavorizate

De vorbă cu Valeriu Nicolae, Anca Sandu și Andra Buzatu – Asociația Casa Bună.

Călătoria de a cunoaște și sta de vorbă cu persoane care creează schimbare necesară în comunitățile în care activează se oprește azi la Casa Bună.
Asociația Casa Bună acordă suport educativ copiilor din medii vulnerabile și la ora actuală, mai bine de 150 de voluntari își pun timpul și talentul la dispoziția acestor copii.
Am încercat să fac un tur cât mai complet al programului și am vorbit cu fondatorul acestuia (Valeriu Nicolae), cu președinta Asociației Casa Bună (Anca Sandu), dar și cu unul dintre voluntari (Andra Buzatu).
Deși la Casa Bună a fost mai întâi vorba despre educație, de ce ceva vreme își concentrează eforturile în trei domenii: educație, sănătate și nutriție și găsirea vocației în viață. Voluntarii Casa Bună lucrează săptămânal, online și offline, cu copii cu vârste cuprinse între 3 și 18 ani, care cresc în familii sărace sau cu părinți închiși în închisoare, dependenți de droguri sau plecați în străinătate.
Activitățile constau în susținere educațională, suport medical (stomatologic, oftalmologic, dar nu numai), medicamente, ochelari, rechizite, îmbrăcăminte, încălțăminte, produse de igienă, alimente, etc.

 

Valeriu Niculae este jurnalist, scriitor și activist pentru drepturile omului. A lucrat cu imigranți și refugiați în Europa, Turcia și Liban, a condus numeroase training-uri pe tema instituțiilor europene pentru organizații guvernamentale, ONG-uri și companii multinaționale și deține o firmă ce oferă training-uri de comunicare și diplomație pentru instituții financiare, ministere de externe și organizații din Europa, Africa și Asia.
O bună parte a veniturilor sale din ultimii 15 ani a fost folosită pentru a ajuta copiii săraci din Ferentari să rămână în școală. De peste zece ani, împreună cu un grup de voluntari, lucrează cu copiii din cea mai vulnerabilă zonă din București, Ferentari, Aleea Livezilor. Din 2020, activitățile lor s-au extins la două comune din județul Argeș, an în care au primit și numele oficial (Asociația Casa Bună).

Anca Sandu vine cu o experiență de 16 ani în IT, ultimul ei job a fost User Experience Researcher într-un startup care a devenit între timp o corporație.

Pentru acest episod am vorbit și cu Andra Buzatu, o prietenă care mi-a povestit cu generozitate despre experiența ei de un an ca voluntar.

Anca Sandu:
1.43 : Povestea Casa Bună, de la început
5.41 : Disconfortul, ca sursă de creație

Cele mai mișto lucruri care se întamplă, se întâmplă din disconfort, mai mult decât din zonele de confort în care trăim zi de zi. Tot timpul, disconfortul a creat ceva la care nu ne-am gândit până acum, și care a dat super rezultate.

Andra Buzatu:
6.25 : Cum a început implicarea Andrei în Casa Bună
7.45 : Exemplu de cum lucrează ea cu copiii
9.30 : Implicarea și atașarea față de familiile cu care lucrează
10.15 : Un pic despre Andra
10.45 : Cum a simțit să se implice în Casa Bună
12.10 : Suportul educațional și dincolo de el

Anca Sandu:
14.00 : Dezvoltarea încrederii de sine a copiilor
16.40 : Nevoia de a continua să fie voluntar

Valeriu Nicolae:
17.25 : Ce e Casa Bună pentru el

Am reușit să fiu într-un grup de oameni care e mai bun decât mine și care mă forțează pe mine să fiu mai bun. Cumva, funcționează ca un reper etic pentru mine.

19.20 : Ce îl încarcă pe Valeriu
19.40 : Reziliența și evoluția care a culminat cu Casa Bună

Succesul meu se bazează pe (…) reziliența mea în a face cucuie.

22.55 : Cum depinde Casa Bună de el
23.55 : Cum nici el nu depinde de nimeni
24.35 : Schimbarea în perspectiva legată de ONG-uri ca cerșetori (articol din Politico – 2013)
27.20 : Optimist

Eu, natural, sunt optimist.

27.30 : Anca Sandu – ce a învățat de la Valeriu, atitudini care contribuie la impactul pe care îl au
28.40 : Andra Buzatu – ce apreciază cel mai tare la echipa de organizatori
29.55 : Anca Sandu – peteceală și schimbări sistemice

Fără o comunitate mare de oameni implicați și consecvenți, nu poți să faci nimic.

 

Voluntarii Casa Bună oferă suport educațional remedial – îi ajută pe copii să avanseze acolo unde au ei nevoie, cu o privire la programă, dar mai ales cu o evaluare a situației reale în care se află copilul de care sunt responsabili.

Intră aici pentru a sprijini misiunea Asociației Casa Bună printr-o donație și află de aici cum poți să devii și tu voluntar.

 

Îți mulțumesc că ne-ai ascultat. Continuăm să purtăm discuții cu activiști, educatori și jurnaliști independenți, pentru a crea profilul changemaker-ului român, iar dacă ți-a plăcut acest episod, te invit să îl dai mai departe cunoscuților tăi.

Spune-mi la ce alți lideri de comunitate ai vrea să ai acces prin acest podcast și voi face tot posibilul să stau de vorbă cu ei.

Share This