Sezon 2 Ep #4

“Artă stradală pentru comunitate”:  Lucian Popa (fondator ZIDART Bacău) și Alex Baciu (artist)

Ascultă aici episodul pe YouTube.

În episodul de azi vorbim despre arta stradală și relația ei cu comunitatea. Am adus pe scenă doi reprezentanți de seamă ai street art-ului: artistul Alex Baciu și organizatorul festivalului ZIDART din Bacău, Lucian Popa.

Alex Baciu este un artist născut la Constanța care a avut expoziții personale în Portugalia, România și Egipt, dar a participat și la 16 expoziții colective în străinătate. Alex ne va vorbi despre mesajul artistului și despre cum un perete pictat invită oamenii să își îndrepte atenția spre el, spre mesaj, spre artist, creând astfel o conexiune puternică între comunitate și perete.

mural Constanta - Alex Baciu

sursă foto: sabinakipara.com

Despre ZIDART am vorbit cu Lucian Popa, fondatorul acestui festival. Lucian este la bază un fotograf care odată întors acasă, în Bacău, și-a dorit să cunoască mai bine orașul și oamenii lui. În 2017 a prins contur ZIDART, dar comunitatea nu a fost pe deplin pregătită să-l primească:

“Tre să gestionezi comunitatea în funcție de cât de pregătiți sunt ei pentru a înțelege un astfel de proiect. În 2017 nu am luat în considerație asta. Nu înțelegeau că noi nu o să mâzgălim niște pereți.”

În 2019 Lucian și echipa lui au încercat din nou. De data aceasta orașul era pregătit:

„Am dat de niște blocuri cu tineri, proiectul a explodat, dar acum nu știm cum să facem să ajungem la toți oamenii care vor.”

ZIDART Bacău

Festivalul este acum parte integrantă din Bacău, comunitatea îmbrățișează pereții pictați, oamenii poposesc și se conectează cu mesajul fiecărui perete, iar tinerii din Bacău își doresc să fie implicați:

“Un tânăr în Bacău în clasa a 9-a își alege în primul rând liceul și apoi ONG-ul.”

Timeline-ul episodului:

00:21 Schimbarea mentalității despre arta stradală;

01:21 Articolul “The Battle for the mural“ – The New York Times și muralul care a apărut în urma acestuia;

Alex Baciu

03:25  Prezentarea artistului Alex Baciu și cea mai mare pictură murală purificatoare de aer din lume realizată de el la Constanța;

04:05 Arta stradală a început în anii ‘70 și a plecat dintr-o nevoie a omului scrisă pe un perete;

04:36 Mesajul artistului este mai mult decât o “mâzgăleală a peretelui”;

06:08 Despre arta stradală,  conectarea oamenilor și discuțiile ce au loc în fața unui perete;

07:48 Subtilitatea mesajului în artă și cum este acesta ascuns precum o carte;

09:25  “S”-ul de la Zimnicea;

10:58 Seria de lucrări din București cu clădiri demolate și modul utopic în care acestea au dispărut;

Lucian Popa și ZIDART

11:42 Nașterea ZIDART într-un context de implicare;

13:03 Candidatura la Capitala Tineretului;

13:26 Apariția ZIDART – cum a fost primit proiectul de către comunitate și transformarea mentalității;

16:48 2019 – vopseaua purificatoare de aer – și proiectele de incluziune socială;

18:02 Proiectul “I.D. Fest” care a vindecat generații întregi de copii;

20:05 ZIDART este acum primit de comunitate cu brațele deschise;

21:25 Transcrierea în Braille a unei lucrări și dorința lor de a replica transcrierea pe cât mai multe dintre lucrări;

23:15 Final.

 

==== Transcriere episod ====

Salut! Până acum la #așaîncepe am vorbit cu activiști, directori de ONG-uri, jurnaliști independenți, oameni de fundraising, arhitecți ori educatori. Iar azi te invit într-o direcție poate un pic surprinzătoare: arta stradală și relația ei cu comunitatea.

Lucian Popa: Era ceva foarte, foarte nou și nu puteau să înțeleagă. Nu înțelegeau dimensiunea proiectului, nu înțelegeau că noi nu o să mâzgălim niște pereți. Acum, în momentul ăsta, nu știm cum să facem să ajungem la toți oamenii care își doresc chestia asta.

Alex Baciu: E o lege estetică, în care trebuie să te apropii de om într-un fel, să-l atragi, după care el trebuie să descopere mesajul tău.

Podcastul #așaîncepe pune în lumină changemakeri români. Vorbim cu antreprenori sociali și lideri de comunități locale, despre cum inițiativele lor creează impact.

Eu sunt Cristi Schiopu, iar proiectul #așaîncepe își propune două lucruri: să documenteze profilul changemaker-ului român și să-ți extindă orizontul ca într-o vedere panoramică, ca să cuprindă și aceste povești de bine pe lângă ce știi că merge rău în România.

Sunt sigur că fiecare poveste poate stârni în tine ecouri folositoare pentru felul în care vrei și tu să creezi schimbare în jurul tău.

Să-i dăm drumul.

 

The New York Times a scris recent un articol despre Belarus, alegând să pună în scenă discuția în jurul unei picturi murale din Piața Schimbării, din Minsk. Articolul se numește The battle for the mural and the future of Belarus. El pornește de la o pictură cu doi DJ care au decis să pună sfidător o piesă muzicală interzisă de regim, numită Changes, la o adunare de dinainte de alegerile din 2020. Ei ridică un braț sfidător, arătând țelul victoriei. A doua zi sunt arestați, însă imediat a apărut acest mural reprezentându-i pe cei doi și care e reprezentativ pentru o parte de populație care a susținut-o pe principala contracandidată a celebrului dictator din Belarus.

Acum 6 ani vizitam San Francisco și cea mai imersivă experiență pe care am avut-o a fost în cartierul Latino, Mission District, un cartier cunoscut prin extrem de multe picturi murale foarte bine realizate. Pentru mine au creat o experiență unică, arătându-mi în mai puțin de jumătate de zi cât de bogat cultural era acel loc, poate mai mult decât celelalte părți ale orașului.

Vreau să văd, prin episodul de azi, dacă nu cumva exact arta stradală este componenta unor orașe în care nu există poduri între generații. Aici e motivul pentru care am găsit că e potrivit să integrez acest subiect în podcastul #așaîncepe, pentru că am găsit aceste cuvinte-cheie: impact în comunitate, foarte bine reprezentată de pereți pictați, care redau viața comunităților din orașe poate adormite. Arta stradală oferă un subiect de discuție, are calitatea că un mural e de obicei mare, atrăgător estetic și nu poate fi ignorat. Dă un focus celor care trec și vei auzi un pic mai târziu de la invitații mei că trec ore discutând pe temele la care pictura de pe perete îi invită. Un astfel de proiect trebuie gândit și plănuit astfel încât existența lui în acel loc, care e folosit ca pânză, să fie coerentă și un element pe care comunitatea să-l îmbrățișeze ca fiind al ei.

Azi vorbim cu doi reprezentanți ai street art-ului, artistul Alex Baciu și organizatorul festivalului ZIDART din Bacău, Lucian Popa.

Alex Baciu este un artist născut la Constanța, în 1985 și a absolvit Facultatea de Arte și Design la Timișoara, un loc care l-a impresionat profund prin deschiderea lui. Alex a avut expoziții personale în Portugalia, România și Egipt și a participat la numeroase expoziții colective în străinătate. Strict vorbind de street art, Alex a realizat multe lucrări impresionante în Timișoara, Brașov, București sau, cum va povesti chiar el, Zimnicea. Este un iubitor al naturii și protector al ei și transmite acest mesaj prin picturile lui murale, un exemplu celebru este cea mai mare pictură murală purificatoare de aer din lume, realizată de Alex la Constanța.

Alex Baciu: Arta urbană a plecat din anii ’70-’80, prin lucrul ăsta de a transmite un teritoriu, de a transmite nevoia lor – „băi, nu am mâncare” -, niște nevoi ale oamenilor care efectiv și le scriu pe pereți; adică de acolo a plecat street art-ul, dintr-o nevoie comunitară, dintr-o nevoie a omului. Și ulterior s-a transformat și ajungem în 2022, în care multe proiecte sunt finanțate efectiv chiar și de către guvern și stat și alte entități.

Cristi S.: Am vorbit cu Alex despre mesajul artistului, subtil sau direct, dar și despre întâlnirea dintre un perete pictat și comunitatea care-l găzduiește.

Alex B.: Sunt convins că fiecare artist și fiecare om are o opinie, că artiștii și-o pot manifesta, și-o pot duce în ideea să și-o materializeze într-o pictură, într-un mural, într-un desen, într-un text, pentru un poet la fel, într-o poezie, e clar. Dar acum am impresia că încep să meargă niște lucruri în paralel, în funcție de anumite ONG-uri sau anumite fundații, (n.r. ce) au în colaborare artiști care își duc proiectele lor și artiștii devin niște voci ale lor practic, care ajung în comunități. Acum cu impactul în comunitate, e clar că e o chestie la început, pentru că noi avem o confuzie, din păcate încă, dintre artist și arta urbană cu graffiti-ul și bombing-ul la care lumea nu face înca diferența – ce este bombing, ce este street art, ce este mural art. Și cred că iarăși o să mai urmeze câțiva ani în care o să trebuiască să se așeze niște lucruri, că eu am avut de multe ori conflictul ăsta între oameni – „ah, faci graffiti”, „ah, mâzgălești peretele” -, și când au văzut ce am făcut… Sau în alte cazuri îmi aduceau cafea, efectiv și-au răsturnat toată impresia. Și asta ce înseamnă, că trebuie să dea ei un pic de timp, să-l faci pe om să înțeleagă, să-i dai o șansă sau să-ți dea ție o șansă și încet-încet, zic eu că avem șansa să schimbăm niște lucruri. Dar, ca în orice chestie, trebuie timp și bunăvoință.

Cristi S.: În începuturile timide de acum 15-20 de ani, cu timpul street art-ul a devenit parte a unor festivaluri sau acțiuni, urmând ca mai apoi să devină elementul central al festivalurilor care se desfășoară acum, cum e Street Delivery. A început să fie o formă de artă pentru care corporațiile prevăd buget, pentru potențialul impactului pe care-l au astfel de lucrări. 

Alex B.: Pe lângă conversație, înainte de a se întâmpla conversațiile astea mi se pare că se reinventează niște landmark-uri sau apar niște landmark-uri. Chiar în București s-a întâmplat (n.r. ceva cu) o pictură, cei de la buchARTest au făcut o murală, undeva în centru și după câteva luni s-a deschis o terasă acolo, pentru că a schimbat fața laterală a unei străzi. La fel și cu peretele de la Constanța pe care l-am făcut, are o dimensiune colosală și oamenii merg măcar să-l vadă, să-l compare cu ce au văzut până atunci sau poate n-au văzut absolut deloc. Și se întâlnesc oameni acolo și clar se conectează, cu cât mi se pare și mie, cu cât vii… Arta, din păcate, e oarecum așa, are o formă elitistă și varianta asta de street art, de urban art, de mural art e și pentru oamenii care poate n-au curiozitatea să meargă într-o galerie, că noi încă credem că dacă mergi într-o galerie trebuie să plătești ceva, consideri că nu știi, dar nu despre asta e vorba, e ideea de… e mecanismul tău vizual, de a te încărca vizual, de a explora niște chestii. Adică odată ce se întâlnesc niște oameni în fața unui perete, nu cred că discuta ca să stea să spargă semințe, discută „băi, uite artistul ăla”, „băi, uite ce mesaj e aici”, „uite ce ne-a făcut”, “uite, poate se face și acolo”. Adică e alt nivel de discuție.

Cristi S.: Bineînțeles, impactul mesajului e important, ce se transmite. Pentru Alex e importantă o subtilitate a mesajului principal. Lucrarea să te atragă prin estetică, pentru ca mai apoi să livreze mesajul de la esența ei.

Alex B.: În artă, în general, subtilitatea e importantă, pentru că, cel puțin la murale, e o lege estetică, în care trebuie să te apropii de om într-un fel, să-l atragi, după care el trebuie să descopere mesajul tău. Și asta am încercat să pun acolo, să am. Eu dacă fac, nu știu, un raport enorm cu o conservă sau cu ceva în apă, probabil da, are impact, dar eu am vrut să am niște mesaje ascunse și să fie cumva descoperite și citite ca o carte, să n-ai din prima (n.r. idee). Că dacă-l am la depărtare, am acea conservă, să zic, pot să mă uit „da, uite conserva aia, e ok, bun” și-am plecat, și-o văd de la 100 de metri. Nu mă mai apropii de ea, probabil nu mai am eu ocazia să mă intalnesc eu cu cineva acolo să discut, să nu știu ce, pentru că am văzut mesajul de la depărtare. Ceea ce poate fi ok și poate fi foarte bine, că are impact vizual de la depărtare, dar probabil că pierzi anumite aspecte, trebuie să ai și noțiunea asta artistică, trebuie să ai și noțiunea asta a mesajului și a esteticii, și a spațiului în care este, adică sunt multe lucruri după care trebuie să te orientezi.

Cristi S.: Arta murală creează un context. Un perete pictat invită oamenii să-și îndrepte atenția către el, către mesaj, către artist, către întâlnirea dintre mesaj și comunitatea care-l găzduiește. Elementele unui perete pictat îl întâlnesc pe omul care le privește acolo unde e el și de acolo începe conversația. Alex povestește despre S-ul de la Zimnicea.

Alex B.: Am avut în cel mai sudic oraș al nostru, al României, Zimnicea. Acolo e un oraș foarte, foarte interesant, e păstrat… te întorci în ’88-’89, undeva pe acolo și e interesant aerul ăla, că-i diferit, e evident. Și acolo m-au contactat cei de la Mai Mult Verde, tot o organizație pe ecologie, și-am făcut un S mare, un S foarte, foarte mare, gigantic pe un perete, pe un calcan; era un peisaj pe un S. Și tot așa, într-o frumusețe din asta estetică, am pictat nori, am pictat niște valuri, apă ș.a.m.d. dar, sub nivelul apei, am exagerat foarte, foarte mult, în loc să pun plante și alte lucruri, am pus toate deșeurile care sunt sub Dunăre. Și oamenii trecând pe acolo vedeau ei S-ul ăla, dar ghici ce mi-au zis ei – „de la ce e S-ul, scuză-ne?”. Le zic eu de la S, de la sud, nu știau evident lucrurile astea și (n.r. ziceau) „aaa, de la sărăcie”,  (n.r. iar eu reacționam) „nu neapărat”. Dar e interesant cum oamenii se identifică, tu le dai ceva și apare creativitatea instant, ceea ce m-a bucurat, că uite, gândesc și ei într-un fel. Okay, el poate fi, în cazul contextului de acolo, da, au perfectă dreptate, dar așa, ca discurs și ca dialog, total diferit de ce mă așteptam.

Cristi S.: Pe Alex îl poți urmări pe Instagram, la @alexbaciu.art.

Alex B.: Am avut o serie de lucrări cu clădiri din București demolate. Am documentat fiecare clădire, le-am pictat, le-am căutat, le-am studiat și fiecare avea un alt mod de a dispărea de pe Pământul ăsta. Nu am pus buldozer, n-am pus pilă, n-am pus nimic. Una, să zicem, dispărea în nori, alta dispărea printr-o transparență, alta dispărea fugind c-un avion sub formă de taxi, alta era separată de ape. Ca și omul, că eu consider că te naști într-un fel și poți să mori în zece mii de feluri, și așa și clădirea, ea poate dispărea în multe alte feluri; bine, utopic vorbind și la nivel stilistic.

Cristi S.: Trecem în partea a doua a episodului. ZIDART e un festival care și-a propus să regenereze urban orașul Bacău, prin artă stradală care respiră. Deviza festivalului – În căutarea sufletului perete. În spatele ZIDART se afla Asociația Ingenious Drama și azi îl vei auzi pe Lucian Popa, fondatorul ZIDART, implicat în mod activ și în alte proiecte culturale și sociale din Bacău. 

Lucian e la bază fotograf. Întors de la facultate, el a început să bată străzile Bacăului cu aparatul foto în mână, pentru a cunoaște mai bine orașul și oamenii lui.

Lucian Popa: Prin intermediul fotografiei, când m-am întors în Bacău, am început să iau la pas orașul, să cunosc oameni și să descopăr niște oameni minunați care nu se întâlneau unii cu ceilalți. Am dat drumul la un proiect gen Oameni ai Bacăului, cum e Humans of New York, și fotografiam oameni, le publicam poveștile.

Cristi S.: A ajutat o tânără liceană să pună pe picioare un festival de film.

Lucian P.: Își dorea foarte mult să facă un festival de film, era în clasa a 9-a sau a 10-a, ceva de genul, era cinefilă, era pasionată de treaba asta și am ajutat-o, am ajutat-o să-și facă acest festival, se numea Eye film festival, după care ne-am transformat în Film mai aproape. Din proiectul ăsta mi-am dat seama că îmi place foarte mult să ajut, să creez comunități, să fac lucrurile să se întâmple.

Cristi S.: Apoi s-a ivit oportunitatea unei candidaturi la Capitala Tineretului.

Lucian P.: Am ajuns în finală cu orașul Constanța și am câștigat. E un program național prin care se încearcă o accelerare sau o dezvoltare a unei relații între sectorul de ONG-uri, instituțiile publice și mediul privat. Normal, asta impreuna cu tinerii, adică prin tineri.

Cristi S.: În acest context a apărut ZIDART, însă a fost adoptat cu greu de comunitate care, spune Lucian, nu era pregătită pentru un asemenea proiect.

Lucian P.: Și noi am făcut un proiect și un caiet de vise, la modul „băi, dacă o să câștigăm, dacă există șansa asta, ce-o să facem?”. Și mi-am făcut o listă de proiecte, de idei pe care le-aș fi văzut implementate în Bacău, printre care și ZIDART, printre care și Street Delivery Bacău și multe alte proiecte care au venit dup-aia, gen caravane de film – Zilele filmului românesc, Les films de Cannes, proiect de educație juridică De-a dreptul, care a fost implementat de-o voluntară de-a noastră și, la fel, am ajutat-o să-și ducă ideea asta mai departe. Ideea e că am câștigat, am implementat un an din Capitala Tineretului din România și-n anul ăsta au luat naștere toate proiectele astea pe care noi le-am văzut. Pe lângă facilitare, dezbateri pe tot ce înseamnă mecanisme care să ajute tinerii să poată să aplice pe proiecte, să educăm administrația locală din Bacău că tinerii sunt, există în Bacău și au niște nevoi, trebuie o răbdare și trebuie să gestionezi comunitatea în funcție de cât de pregătiți sunt ei pentru a tolera și a înțelege un astfel de proiect. Și în 2017 am avut șocul ăsta, pentru că nu am luat în considerare riscul ăsta, noi nu ne gândeam că oamenii n-o să dorească artă la scara asta. Era ceva foarte, foarte nou și nu puteau să înțeleagă. Nu înțelegeau dimensiunea proiectului, nu înțelegeau că noi nu o să mâzgălim niște pereți. Administrația a fost okay, a fost deschisă, eu mă refer strict la cetățeni, la beneficiari, pentru că dacă vrei să pictezi un bloc, un perete, ai nevoie de acordul proprietarilor și procesul cam așa pleacă, adică întâi trebuie să convingi oamenii din acel bloc și dup-aia avize, autorizații și alte chestii. Și am rămas surprins să văd că oamenii nu doreau acest lucru pentru că nu înțelegeau.

Ei, până în momentul în care am dat peste niște blocuri cu tineri, care au înțeles ce înseamnă arta stradală și ce vrem să facem și după primii pereți efectiv a explodat tot proiectul, în tot orașul și acum, în momentul ăsta, nu știm cum să facem să ajungem la toți oamenii care-și doresc chestia asta. Și dup-aia totul a degenerat într-un proiect super amplu, care nu mai e doar despre niște picturi pe pereți, ci e despre cum creezi comunități, cum educi comunități, cum, alături de ele, dezvolți subiecte și mesaje care să ajungă în tot orașul, în toata România. E fabulos cum s-a transformat totul dintr-o comunitate super reticentă la o comunitate care e super interesată de artă, de procesul creativ, de artiști, de ce artiști vin, cât stau artiștii, ce vor să mănânce artiștii în timp ce pictează, la prânz, la mic-dejun, la cină. Și din punctul ăsta de vedere e o speranță pentru noi, faptul că poți să spargi niște bariere, atâta timp cât îți alegi, atâta timp cât ai și șansa, într-adevăr, și ai și răbdare, adică mi-am dat seama că răbdarea și perseverența sunt două ingrediente elementare ca să schimbi niște mentalități și să dezvolți niște comunități.

Cristi S.: Lucian și grupul de organizatori și-au zis că-și mai dau o șansă, în 2019.

Lucian P.: Am spus că în 2019 mai încercăm o dată. Și am încercat cu zece picturi, care efectiv au ajuns în presa națională în momentul în care (n.r. artiștii) au făcut cu acea vopsea purificatoare de aer și efectiv tot orașul a explodat. Am ales și o temă de incluziune socială și am sensibilizat foarte mult lumea, prima pictură fiind adresată persoanelor nevăzătoare și descrisă în limbaj Braille, dup-aia am mers pe incluziune socială a romilor, Asociația Persoanelor cu Deficiențe de Auz, persoanele cu autism. Și și-au dat seama băcăuanii că nu doar mâzgălim niște pereți, ci chiar vrem să facem Bacăul un oraș mai prietenos, mai creativ și care să comunice cu cetățenii lui într-un mod activ și educativ. Adică noi, înainte de toate, credem că suntem un proiect educativ, și dup-aia poate artistic, poate cultural. Dar credem foarte mult în puterea acestor pereți care pot să comunice frecvent, timp de ani de zile, cu generații și generații și generații care ajung la acești pereți.

Cristi S.: Îți ziceam ca proiectul e dezvoltat de Asociația Ingenious Drama, care gestionează festivalul de teatru I.D. Fest. Acest festival se desfășoară de 24 de ani la Bacău, iar Lucian spune că a vindecat multe generații de tineri.

Lucian P.: În ZIDART suntem o echipă numeroasă și împreuna facem toate lucrurile astea să devină realitate. Sunt colegii mei de pe departamente de comunicare, de logistică, de tot ce înseamnă partea asta de creație – foto, video, graphic design, copywriting – și voluntarii care ajuta enorm în timpul festivalului. Asociația din care fac parte, unde sunt vicepreședinte, mă rog, mai puțin contează asta, dar (n.r. e) entitatea prin care implementăm proiectul și avem șansa sau istoricul, pedigree-ul asociației care implementează un proiect foarte, foarte important în Bacău și cred că în România, e relevant la nivel național, se numește I.D. Fest și e un proiect care are 24 de ani, adică 24 de ediții. E un proiect de teatru pentru tineri amatori, care timp de 10 zile în fiecare an organizează un festival uriaș în Bacău, unde vin undeva la 10, 15 trupe de teatru de tineri liceeni din România pentru a participa și a concura pe scena de la Teatrul Bacovia, cu traineri, cu workshop-uri, cu jurii care le dau feedback și care îi cresc din punct de vedere teatral, în primul rând, dar și emoțional, social. Și ăsta e un proiect cu care ne mândrim, adică e un proiect care a dezvoltat și a vindecat foarte multe generații de copii, care probabil acum sunt niște adulți cu o inteligență socială și emoțională peste medie. Deci asta e asociația prin care implementăm. La fel, Street Delivery tot prin această asociație îl implementăm și celelalte proiecte de film și ce inițiative am mai făcut tot prin Ingenious Drama.

Adică un tânăr în Bacău, în clasa a 9-a, își alege în primul rând liceul și al doilea lucru pe care îl alege este ONG-ul din care va face parte și unde va face voluntariat.

Cristi S.: ZIDART e acum parte integrantă din Bacău, pereții pictați sunt îmbrățișați de comunitate și de toate categoriile demografice.

Lucian P.: Felul în care comunitatea răspunde și se implică e diferit față de alte festivaluri unde am mai mers, cred că ăsta e un lucru care mă emoționează în fiecare an, când văd oameni din toate categoriile sociale, care fac din mersul spre job sau întoarcerea de la job acasă un moment de meditație la perete, pentru un minut, două, 5, 10 minute, uneori și ore uită să mai plece acasă, pentru că li se pare fabulos cum un perete de 150 de metri, 200 de metri pătrați devine o poveste. Și să vadă și artistul care face ca acel perete să devină o poveste este incredibil de emoționant, pentru că se creează o legătură între comunitate, artist, voluntari și devine așa o comunitate în jurul acelui perete, în care oamenii se cunosc, vorbesc sa împărtășesc tot felul de idei. Și da, e incredibil de tare să vezi bătrâni care vin și-ți mulțumesc, îți mulțumesc la propriu, adică spun „mulțumesc foarte mult pentru ceea ce faceți”. Unii cu lacrimi în ochi, alții care reacționează ca un copil când primește o bomboană, când află că vrem să pictăm și peretele lor.

Cristi S.: Un lucru inedit realizat de ZidArt a fost transcrierea în limbaj Braille, pentru nevăzători, a unei lucrări, iar Lucian vede acest lucru ca un precedent. 

Lucian P.: Ăsta este un alt vis al nostru, să descriem toate lucrările din ZIDART în limbaj Braille și să facem în așa fel încât să împingem autoritățile să creeze infrastructura pentru persoane cu deficiențe de vedere, să poată să facă un traseu de street art, deși poate părea absurd, dar pentru ei a fost o emoție copleșitoare în momentul în care au ajuns la perete și au putut să citească toată lucrarea, element cu element, culoare cu culoare pe un perete. E un lucru îmbucurător să văd că România poate să devină mai frumoasă, că, până la urmă, cam asta se întâmplă, adică orașului se schimbă și, cel puțin Bacăul, dintr-un gri anost, bacovian, cum spune toată lumea, devine un oraș vibrant, care din bloc in bloc, din cartier în cartier începe să comunice cu tine prin niște picturi uriașe. Și România chiar are potențialul ăsta, părerea mea, adică comunismul într-adevăr a fost o pată, să spunem, neagră pe ce înseamnă conștiința românească, dar în același timp putem să o transformăm într-un potențial uriaș creativ și artistic, pentru că ne-a lăsat foarte multe canvasuri.

Cristi S.: Poți afla mai multe despre ZIDART pe site-ul lor, zidart.ro, pe Facebook sau pe Instagram. Au chiar și un canal de Youtube, în care desfășoară ZIDART Talks, o serie de interviuri cu artiști stradali.

Sper că episodul de azi ți-a făcut o invitație să cauți feluri noi de a revigora o comunitate, iar acest lucru poate veni sub forma generații diferite care reușesc să se întâlnească și să stea de vorbă în fața unui perete pictat.

Îți mulțumesc că ne-ai ascultat!

Găsești pagina episodului cu referințe și transcrierea acestuia la asaincepe.com/podcast. Le mulțumesc Ioanei Banaga și Alinei Cristea pentru ajutor! Îi mulțumesc asistentei mele de producție, Cristina Căluean pentru munca depusă, ca să ajungă la tine ce ai auzit.

Pe Instagram găsești bonusuri la ce se întâmplă în podcast. Îi mulțumesc Mihaelei Beșleaga pentru talent și disponibilitate.

Tema muzicală e realizată de Cantemir Neacșu.

Aminteste-ți și de newsletter-ul #așaîncepe, îl primești lunar și vei găsi în el resurse și inspirație pentru creatori de schimbare.

Eu sunt Cristi Schiopu, ne auzim în episodul următor.

Share This